Tulcea. Proiectul "Modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Niculițel și Turda-Sarichioi", lansat (galerie foto)


Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat luni, 20 august 2018,  alături de vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea, la conferința de lansare a proiectului „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Niculițel și Turda-Sarichioi”, cofinanţat din Fonduri Structurale prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6: „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții  6.1: „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale” – zona ITI Delta Dunării.
 

„Mă bucur că trama drumurilor județene se întregește cu un alt proiect, cu o altă finanțare. Cred că pe această perioadă de finanțare drumurile județene vor arăta într-un fel deosebit, la final acestea fiind puse la punct, așa cum și le doresc toți cetățenii. Din punct de vedere al importanței și poziției strategice, eu îl văd ca unul dintre cele mai importante drumuri județene, pentru că leagă cele două drumuri naționale, respectiv cel care vine la Tulcea dinspre Galați-Brăila cu drumul care leagă Tulcea de Constanța. Iată că am ajuns la momentul în care acest drum dorit de toți cei din localitățile din zonă va fi modernizat“, a declarat președintele Horia Teodorescu.


Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale situate în proximitatea coridorului TEN-T (Constanța - Tulcea - Brăila - Galați) prin modernizarea traseului Niculițel până la limita comunei Valea Teilor și Turda – Sarichioi. Întregul drum de la Niculițel până la Sarichioi va fi modernizat, având două surse finanțare, diferența pe traseul Valea Teilor-Turda având o sursă de finanțare în afara zonei ITI Delta Dunării.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează: creșterea mobilități populației și a mărfurilor din zona rurală situată pe traseul Niculițel - Turda - Sarichioi, prin îmbunătățirea calității rutiere; crearea de noi facilități de acces și mobilitate prin modernizarea de stații pentru pasageri și creșterea gradului de siguranță în trafic prin investiții destinate siguranței rutiere.

Valoarea totală a proiectului este de 76.416.925,56 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 74.783.290,85 lei.

Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Tulcea este lider de proiect, în parteneriat cu alte unităţi administrativ-teritoriale, respectiv: Orașul Babadag, Comuna Mihai Bravu, Comuna Sarichioi și Comuna Niculițel.
 
Sursă foto: Consiliul Judeţean Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 214

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 272

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 315

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 294

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 232

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1155

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 260

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 392

Tulcea De Sărbătoarea Floriilor, jandarmii vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor

26 Apr 2024 242

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 522

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 421

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 514

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 777

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 366

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 393