Un bărbat a fost tranşat şi „plimbat" de soţie cu taxiul

O profesoară din Roman şi-a tranşat soţul şi s-a urcat într-un taxi cu un pachet în care erau părţi din trupul bărbatului. 
 
După ce şi-ar fi omorât soţul, femeia, în vârstă de 64 de ani, i-a tranşat trupul, apoi a mers cu un microbuz de pasageri zeci de kilometri, din Roman până în Târgu Frumos, ca să scape de sacul cu fragmentele umane, scrie antena3.ro.
 
Conform unor surse din Poliţie, în noaptea de luni spre marţi, o femeie care avea mai multe bagaje voluminoase a coborât la Târgu Frumos dintr-un microbuz care venea de la Roman şi s-a urcat într-un taxi. După ce aceasta a coborât din autoturism, şoferul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că bagajele unei cliente emanau un miros suspect, care semăna cu mirosul de cadavru.
 
Ulterior, femeia a fost oprită pe stradă de poliţişti, care au descoperit că în bagajele acesteia erau, ambalate în trei saci, braţele şi trunchiul unui bărbat. Aceasta a fost dusă la Poliţie, unde a recunoscut că braţele şi trunchiul aparţin soţului ei, pe care îl omorâse în apartamentul lor din Roman.
   
Ancheta în acest caz, începută iniţial de procurorii criminalişti din Iaşi, a fost preluată de cei din Neamţ.
 
Sursa foto: liberinteleorman.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 500

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 556

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 519

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 643

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 613

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 704

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 898

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 711

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1143

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2780

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 739

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 1089

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1290

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1811

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 795