Stiri calde

Un cetățean din Republica Moldova a încercat să mituiască un polițist care l-a oprit în trafic în județul Vaslui

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție  Vaslui au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului C.V., cetățean al Republicii Moldova, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având permis de conducere necorespunzător categoriei.
  
Potrivit DGA, în fapt, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un ansamblu de vehicule, format dintr-un autotractor și o remorcă, condus de inculpatul C.V.. Cu ocazia efectuării controlului documentelor, s-a constatat că persoana depistată deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte acel ansamblu de vehicule, motiv pentru care i-a solicitat acestuia să-l însoțească la sediul poliției în vederea întocmirii actelor de constatare ale infracțiunii.

În cauză, inculpatul C.V. i-a oferit agentului de poliție, cu titlu de mită, suma de 250 lei pentru ca acesta din urmă să-și încalce atribuțiile de serviciu, în sensul neîntocmirii dosarului penal sub aspectul comiterii infracțiunii la regimul rutier, însă agentul de poliție a refuzat suma de bani oferită de inculpat și a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Vaslui.

Dosarul va fi înaintat Tribunalului Vaslui, care urmează a se pronunţa cu privire la vinovăţia inculpatului în cauză.  
 

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis reprezentanții DGA. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Telefoane în penitenciar Începe judecata într-un dosar al DNA Constanţa

22 Aug 2019 329

Dosarul care a cutremurat Poliţia Română, finalizat la Constanţa. Un „rutierist“ merge la închisoare pentru şase ani

21 Aug 2019 2369

Fabrică de diplome false, descoperită la Constanţa! 36 de persoane trimise în judecată. Noul termen, în septembrie

05 Aug 2019 16336

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

02 Aug 2019 428

Termen la Curtea de Apel, în privinţa comisarului de la Penitenciarul Tulcea suspectat pentru luare de mită

22 Jul 2019 811

Doi agenți de la penitenciarul din Tulcea, prinşi în flagrant pentru luare de mită. Intenţionau să introducă droguri către deţinuţi

19 Jul 2019 656

Un poliţist a refuzat 800 de euro mită

17 Jul 2019 553

Vameş constănţean, trimis în judecată pentru corupţie. Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa

04 Jun 2019 718

Decizie definitivă în cazul fraților Gărdean, judecați pentru că ar fi mituit-o pe Elena Udrea. Ce a dispus instanța

22 May 2019 367

Poliţişti, vameşi și angajaţi ai Căpităniei Constanţa, condamnaţi în primă instanţă. Ce s-a decis la apel

04 May 2019 1415

DNA Constanţa a reţinut un comisar de la Penitenciarul Tulcea pentru luare de mită. Ce înţelegere avea cu deţinuţii

04 Apr 2019 1628

Dragoş Poteleanu, fostul director al CJAS Constanţa, condamnat cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă (MINUTĂ)

28 Mar 2019 1260

A scăpat de puşcărie! Fost poliţist local, condamnat definitiv şi obligat la muncă în folosul comunităţii

26 Mar 2019 2804

Un inspector antifraudă din Constanța, condamnat

23 Mar 2019 1181

Funcționar ANAF urmărit penal pentru luare de mită. Ce au stabilit procurorii DNA

14 Mar 2019 624