Un ofiţer din IPJ Constanţa, trimis în judecată de procurorii Anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

CAZACU IONEL, comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de dare de mită;
IRIMIA NICOLAIE, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 1 noiembrie2013, inculpatul Irimia Nicolaie i-a înmânat suma de 1.000 euro inculpatului Cazacu Ionel care, la rândul său, a remis suma de bani denunțătorului.
Acesta din urmă, denunțător, urma să ofere cu titlu de mită, suma 1.000 euro denunțătoarei care îndeplinea funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. În schimbul acestei sume de bani, denunțătoarea urma ca în virtutea atribuțiilor de serviciu să dispună, în baza art. 181 Cod penal, o soluţie favorabilă faţă de inculpatul Irimia Nicolaie, respectiv de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă. Acesta din urmă era cercetat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drum public, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curţii de Apel Constanţa.


Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2023

24 Aug 2023 1368

Captarea, tratarea și distribuția apei Cum a intrat în faliment Aqua Valea Teilor SRL, firmă controlată de Primăria Valea Teilor, din Tulcea! Povestea oficială din instanță!

07 Jun 2023 2370

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 iunie 2022

30 Jun 2022 1907

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 octombrie 2018

04 Oct 2018 2721

Verdict final în cazul lui Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu. Iniţial au luat cu executare

01 Feb 2018 6430

Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu au luat cu executare. Faţă de Marius Ursoi, procesul a încetat. S-a stabilit primul termen în apel

18 Jul 2017 9695

Comisarul-şef Ionel Cazacu, condamnat definitiv

04 Nov 2014 2156

Tragedie în Murfatlar Un bărbat s-a înecat în apele Canalul Dunăre - Marea Neagră

22 Jul 2014 5861

UPDATE O persoană s-a înecat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

21 Jul 2014 2734

Ionel Cazacu şi complicitatea la dare de mită Închisoare cu suspendare pentru un fost comandant din IPJ Constanţa

21 May 2014 2235

Comisarul-şef Ionel Cazacu, din IPJ Constanţa, condamnat pentru dare de mită

20 May 2014 2438