Un primar din judeţul Suceava, urmărit penal pentru luare de mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, prin ordonanţa din data de 9 mai, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Dănuţ Solcan– primar al comunei Mitocu Dragomirnei din judeţul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Totodată, faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
 
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că la data de 9 mai 2016, inculpatul Solcan Dănuţ a fost surprins în flagrant în timp ce primea din partea martorului denunţător suma de 5.200 de lei (din suma de 5.300 de lei pretinsă de către inculpat), cu scopul de a face demersurile necesare în vederea prelungirii unui contract de concesiune a imaşului public.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.     
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Iftimie Ilisei, un primar în slujba cetățenilor (galerie foto)

13 Nov 2019 8666

„Buzduganul unei generații“. Nicolae Labiș (video)

22 Dec 2018 2853

Primar de comună cu avere nejustificată

19 Feb 2016 1704