Rugbistul, care a ajuns după gratii alături de iubita sa, contestă măsura arestului său

 
După o acţiune reuşită de destructurare a unei grupări implicate în traficul de droguri, finalizată cu prinderea lui Cornel Andronic, la Costineşti, procurorii DIICOT au urmărit informaţiile despre un grup de persoane cu domiciliul în Bucureşti, care distribuiau droguri în Constanţa, relatează Monitorul de Vrancea. Percheziţiile poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, urmârind o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri şi având ca obiect punerea în executare a cinci mandate de percheziţii domiciliare şi a trei mandate de aducere, au vizat patru persoane din municipiul Bucureşti, care în perioada mai - august 2015 s-au implicat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în Constanţa şi Bucureşti.
La capătul percheziţiei, s-au găsit 17.950 lei, 70 grame de canabis, precum şi dispozitive pentru prepararea, porţionarea şi consumul drogurilor, iar trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, potrivit prevederilor Legii nr. 143/2000. În cazul rugbistului legitimat de CS Dinamo şi a iubitei lui, procurorii au dispus "arestarea preventivă a inculpaţilor Borş Teodor şi Câtu Mădălina - Georgiana, perioadă de 30 de zile de zile , începând de la data de 21.08.2015 şi până 19.09.2015 , inclusiv”, potrivit portalului Tribunalului Constanţa. El a contestat măsura arestului, iar astăzi va fi prezent la instanţă.

Potrivit prosport.ro, Teodor Borş, în vârstă de 23 de ani, este un rugbist vrâncean, iar Câtu Mădălina – Georgiana este iubita lui. Cariera lui Borş a urmat o pantă ascendentă, după ce în 2010 devenea vicecampion naţional cu echipa Under 19 a Liceului cu Program Sportiv Focşani.  Într-un interval de numai doi ani, el a evoluat la două echipe cu nume în rugby-ul românesc, la Arad şi la Dinamo Bucureşti, echipă pentru care nu mai evoluează în prezent. Tot în 2012 a făcut şi pasul în echipa naţională a României Under 19, potrivit Monitorul de Vrancea. La 11 ani, Teodor a cochetat cu fotbalul, în tentativa de a-i călca pe urme fratelui său, Valentin, portar la Oţelul Galaţi însă s-a orientat spre rugby după un an şi jumătate.
În 2009, Teodor Borş a participat alături de naţionala României la Campionatul European U18 din Franţa, acolo unde tricolorii au încheiat pe poziţia a patra. În 2010, participa la Campionatul European U18 din Italia, iar în 2011 la Europeanul U19 de la Bucureşti.
În 2012, Teodor Borş s-a transferat de la CSU AV Arad la Dinamo Bucureşti, relatează Monitorul de Vrancea. În 2013, Borş a intrat în lotul României U23, pentru turneul de rugby memorial "Eroii Revoluţiei 1989“


sursa foto: monitoruldevrancea.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Galezul care a făcut istorie la Manchester United

16 Aug 2023 856

Ce nenorociri! La Cumpăna era înmormântat Marcel Toader. La Bucureşti murea, în accident, un rugbist. Prieten de familie

08 Aug 2019 47422

Programul ceremoniei de înmormântare a lui Marcel Toader. Slujba la Biserica Cimitirului Central, înmormântarea la Cumpăna

07 Aug 2019 19859

Știați că...? Un celebru actor român ar fi împlinit astăzi 86 de ani. Cenușa sa a fost aruncată în Marea Neagră

28 Oct 2017 2964

In memoriam. Opt ani fără actorul Ilarion Ciobanu. A trăit în Constanța. (video)

07 Sep 2016 26712

Rugbistul Teodor Borş şi Mădălina Georgiana Câtu, sub control judiciar

25 Feb 2016 2456

Antrenor la echipa de rugby CS Năvodari Cornel Suciu îşi serbează astăzi ziua de naştere

10 Feb 2016 3056

Rugbistul din lotul naţional şi iubita sa rămân după gratii, la Constanţa

15 Oct 2015 1959

Menţinuţi în arest de Tribunalul Constanţa Rugbist din lotul naţional, trimis în judecată alături de iubita sa

08 Oct 2015 1886