Stiri calde

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național. Ce s-a întâmplat

SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 29 martie 2018, că urmare a apariției unei disfuncționalități la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei.
 
Potrivit Nuclearelectrica, specialiștii investighează cauza și vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situații.
 

”Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unității 2 din dată de 25 martie 2018 și deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută și realizată prin sisteme de protecție prevăzute în proiect în anumite situații,  așadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securității nucleare” - au precizat reprezentanții Nuclearelectrica.

 
Deconectarea automată a reactorului de la SEN și lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară și procedurilor aplicabile.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA, unul din membrii ARIR

19 Nov 2018 233

Anunț important pentru acționarii Nuclearelectrica SA cu privire la distribuirea dividendelor

08 Nov 2018 264

Anunț important de la SN Nuclearelectrica. Este vizată Unitatea 1 a CNE Cernavodă

03 Nov 2018 363

SN Nuclearelectrica Unitatea 1 a CNE Cernavodă va funcţiona la putere redusă

01 Nov 2018 284

Procedură de selecție pentru ocuparea mai multor funcții de conducere în cadrul Nuclearelectrica

29 Oct 2018 299

SN Nuclearelectrica SA anunță numirea conducerii executive pentru un mandat provizoriu

23 Oct 2018 280

Lucrări de desființare a unei clădiri, la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Iată despre ce este vorba! (document)

17 Oct 2018 379

Anunţ făcut de SN Nuclearelectrica Unitatea 2 a CNE Cernavodă funcţionează la putere nominală

16 Oct 2018 259

Anunț important de la SN Nuclearelectrica. Este vizată Unitatea 2 a CNE Cernavodă

15 Oct 2018 362

SN Nuclearelectrica SA - CNE Cernavodă cumpără o unitate de monitorizare a temperaturii (document)

15 Oct 2018 430

Unify Co. Ltd a bătut palma cu CNE Cernavodă. Ce servicii va oferi firma (document)

11 Oct 2018 2324

CNE Cernavodă a solicitat aviz pentru demolarea unor decantori. Iată motivul invocat! (document)

09 Oct 2018 1062

Ce decizii au fost luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al SN Nuclearelectrica. Cine a fost ales în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (document)

03 Oct 2018 448

Cât costă actualizarea analizelor de pericol la incendiu pentru Unităţile 1 şi 2 la CNE Cernavodă (document)

01 Oct 2018 799

Cât va plăti Nuclearelectrica pentru întreținerea echipamentelor de înaltă tensiune de la CNE Cernavodă (document)

25 Sep 2018 401

Achiziție de peste 28 de milioane de lei Construcțiile și structurile din cadrul CNE Cernavodă vor fi reparate (document)

20 Sep 2018 910

SN Nuclearelectrica Cernavodă îşi desfiinţează liniile ferate industriale (document)

11 Sep 2018 630

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată. Iată când a intrat din nou în funcţiune

09 Sep 2018 326

Nuclearelectrica SA cumpără servicii de întreţinere pentru scanerele de bagaje cu raze X (document)

08 Sep 2018 292

Ședință a coaliției de guvernare în biroul lui Liviu Dragnea. Printre subiectele analizate s-a aflat și Nuclearelectrica

06 Sep 2018 545

Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi oprită pentru lucrări de reparaţii la podul Maşinii de încărcat/descărcat combustibil

04 Sep 2018 1024

Dan Bigu, noul director al sucursalei CNE Cernavodă

30 Aug 2018 738

Nu au mai fost modificări din 1985 Staţia de pompare apă de incendii de la Unitatea 1 şi 2 de la Cernavodă, reabilitată şi modernizată (document)

29 Aug 2018 866

Societatea Națională Nuclearelectrica a cumpărat un analizor de gaze. Cine a câștigat licitația (document)

28 Aug 2018 469

Mandatele directorilor Nuclearelectrica SA, prelungite

23 Aug 2018 401

Unitatea 2 a CNE Cernavodă, deconectată din pricina unei manevre eronate a Transelectrica

16 Aug 2018 1224

Centrala Nucleară de la Cernavodă a achiziţionat reactivi chimici (document)

08 Aug 2018 1160

SN Nuclearelectrica SA Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată

24 Jul 2018 534

Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național

23 Jul 2018 969

Licitaţie la Nuclearelectrica SA Serviciile de pază civilă pentru obiectivele din afara platformei CNE Cernavodă, evaluate la peste 3 milioane de lei (document)

05 Jul 2018 1107

Oficial de la SN Nuclearelectrica. Director CNE Cernavodă, Marian Șerban a demisionat din funcție

04 Jul 2018 999

Ordinea.ro Directorul general al CNE Cernavodă a demisionat din funcție

04 Jul 2018 571

Acționarii Societății Naționale Nuclearelectrica au ales conducerea administrativă a Societății

28 Jun 2018 516

Contract încheiat între Nuclearelectrica şi CN ACN Constanţa. Ce valoare are contractul şi ce prevede acesta

18 Jun 2018 855

SN Nuclearelectrica a lansat aplicaţia pentru mobil “Access SNN”

08 Jun 2018 676

SN Nuclearelectrica SA Lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă, finalizate

04 Jun 2018 543

SN Nuclearlectrica SA şi Politehnica Bucureşti oferă burse pentru studenţii din anii III şi IV

31 May 2018 739

Nuclearelectrica a atribuit un contract unei firme din București. Ce valoare are acesta (document)

30 May 2018 550

În atenţia acţionarilor Nuclearelectrica SA! SNN va efectua plata dividendelor aferente anului 2017 (document)

29 May 2018 638

Profit în creștere de peste 50% înregistrat în primul trimestru din 2018 de Nuclearelectrica

11 May 2018 836

Se caută o firmă care va prelua deşeurile industriale rezultate din activităţile CNE Cernavodă (document)

08 May 2018 1405

Reactorul 1 al CNE Cernavodă va fi oprit în 2026 pentru retehnologizare. Cât va costa procesul

06 May 2018 611

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional. De ce s-a luat această decizie

27 Apr 2018 625

O societate din București și una din Sighișoara au câștigat contracte cu Nuclearelectrica. Ce valoare au acestea (documente)

26 Apr 2018 1803

Administratorii provizorii ai Nuclearelectrica vor putea să se auto-selecteze pentru un mandat plin

13 Apr 2018 781

Nuclearelectrica SA a încheiat un contract cu o firmă din SUA. În ce constă contractul (document)

11 Apr 2018 794

Energo Securent SRL va asigura paza la CNE Cernavodă (document)

07 Apr 2018 1668

Nuclearelectrica SA a încheiat un contract cu o firmă din București. În ce constă contractul (document)

03 Apr 2018 923

Smartech Consult SRL va furniza piese de schimb către Nuclearelectrica SA (document)

03 Apr 2018 723

Care este costul retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă. Ce a declarat directorul Nuclearelectrica

01 Apr 2018 581