UPDATE În urmă cu câteva minute Traian Băsescu s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 5

 
Fostul șef al statului, Traian Băsescu, s-a prezentat în urmă cu câteva minute la Judecătoria Sectorului 5.
 
Aici a fost citat în legătură cu o cerere a Parchetului General de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.
 
Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005, potrivit agerpres.ro.
 
Argumentele lui Vadim Tudor în plângerea penală au fost afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu.
 
Mai exact a vorbit despre faptul că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.
 

UPDATE, 10.05: 


La ieșirea de la instanță fostul președinte a făcut câteva declarații în legătură cu faptul că a respuns afirmațiile făcute de Vadim Tudor referitor la sumele de bani. 

„A fost foarte scurt. Am respins orice afirmaţie a lui Corneliu Vadim Tudor cu privire la primirea unor sume. Am arătat că operaţiunea a fost desfăşurată de serviciile secrete şi cu asta basta. Am cerut Parchetului General, în cazul în care se va decide redeschiderea dosarului, să mă audieze foarte rapid, pentru că că a trena o asemenea suspiciune este nefavorabil pentru România. Să presupui că un şef de stat şi-a însuşit din banii alocaţi unei operaţiuni la nivel internaţional este inadmisibil. Este o pată pe obrazul Parchetului, care poate să creadă o asemenea afirmaţie din campania din 2009. Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit. Observ că pentru Parchet nu au relevanţă morţii de la Revoluţie, de la mineriade... Relevanţă are o afirmaţie despre fostul preşedinte”, a declarat Traian Băsescu.


Sursa foto: nineoclock.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 756

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4657

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3768

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 786

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 546

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1661

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 692

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1422

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2060

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2639

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1305

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2834

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1686

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1454

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1412