„Vă vedem, vă respectăm, împreună acționăm!“ 8 mai – Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Cum va fi marcată

Anul acesta se împlinesc cinci ani de la de la adoptarea Legii nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai, Ziua egalității de șanse între femei și bărbați în România. În acest context, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați își propune să inițieze o serie de acțiuni în mediul online, continuând seria de acțiuni derulate și în anii anteriori sub egida „Săptămâna egalității de șanse între femei și bărbați“.

Astfel, potrivit reprezentanților instituției , anul acesta acțiunile planificate vizează creșterea vizibilității asupra măsurilor de prevenire și combatere a discriminării pe criteriu de gen, inclusiv a violenței de gen și au drept scop creșterea nivelului de conștientizare a beneficiilor reale pe care le aduce societății respectarea și promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.

„Pe fondul măsurilor impuse de criza COVID-19, ne propunem să evidențiem și implicarea profesională și socială a femeilor aflate în prima linie în diverse domenii de activitate“, au declarat reprezentanții instituției.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) va lansa în mediul online Planul de măsuri privind prevenirea și combaterea formelor de discriminare pe criteriu de gen, inclusiv a violenței de gen, elaborat pe fondul măsurilor impuse de instaurarea stării de urgență la nivel național, în contextul combaterii răspândirii COVID-19.
În acest sens ANES va derula o Campaniei națională de conștientizare „Vă vedem, vă respectăm, împreună acționăm!“, în cooperare cu Institute for Social Studies of Gender. Obiectivul acesteia este evidențierea activității depuse de către femeile aflate în prima linie de acțiune în contextul pandemiei COVID-19, în domenii precum sănătate, ordine publică, apărare și educație.
Una dintre acțiunile Campaniei are în vedere valorizarea cu prioritate a muncii personalului auxiliar din unitățile medicale și de asistență socială (infirmiere și îngrijitoare, care asigură curățenia și păstrarea igienei unităților sanitare, pregătirea materialelor necesare activității, însoțirea bolnavilor spitalizați precum și preluarea persoanelor decedate).
Campania vizează și diminuarea clivajelor sociale existente în societate pentru categorii de personal puțin vizibile, dar indispensabile desfășurării activităților curente cotidiene în orice entitate publică sau privată. În cadrul Campaniei, personalități din mass-media și din mediul artistic vor promova respectul și aprecierea muncii acestor categorii de personal, prin scurte mesaje de recunoștință, de încurajare și de încredere.
Pe parcursul „Săptămânii egalității de șanse între femei și bărbați“ se vor derula mai multe acțiuni de conștientizare asupra importanței promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, a combaterii violenței de gen și a stereotipurilor de gen, care se vor realiza la nivel național cu sprijinul președinților Comisiilor Judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (COJES).
Pentru anul 2020, activitățile sunt prezentate în link-ul următor: https://anes.gov.ro/ziua-egalitatii-de-sanse-intre-femei-si-barbati/

Citește și:
Colaborare ISJ Constanța cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială pentru acordarea alocației tinerilor de 18 ani

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința Națională a Experților în Egalitate de Șanse, găzduită de Universitatea Maritimă din Constanța

12 Dec 2023 780

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 924

Un deputat de Constanța de la USR PLUS deschide un cabinet parlamentar la Medgidia

21 Aug 2021 3690

NEDISCRIMINAREA ȘI EGALITATEA DE ȘANSE Noțiuni abstracte?

14 Aug 2018 1490

Comunicat de presa - Senat - Comisia pentru egalitate de sanse - 8.04.2016

08 Apr 2016 2669

Editorial Matematică de gen - ecuație incompatibilă

04 Sep 2015 1815

Arhiepiscopia Tomisului cumpără servicii de formare profesională şi de catering

21 Jul 2015 2032

Violenţa domestică ajunge la... Departamentul Egalităţii de Şanse

19 Jun 2015 1705

Comisia pentru egalitatea de şanse

21 Apr 2015 1278

MAE salută marcarea a Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţelor împotriva Femeilor

25 Nov 2014 1918

Dragoş Vasile Pelmuş, numit secretar general al Departamentului pentru Egalitate de Şanse

23 Oct 2014 5986

Primăria Constanţa lansează proiectul „Măsuri integrate pentru egalitate de şanse”

18 Aug 2014 2119

Eveniment important mâine la Univeristatea Spiru Haret din Constanţa

08 Aug 2014 4617