Vezi cum arată oamenii ultimului trib din jungla amazoniană (video)

     
   În prezent există încă câteva triburi  izolate în jungla amazoniană. Într-un efort de a proteja aceste triburi,  un angajat de la stat realizează o expediţie cu elicopterul  pentru a se documenta despre modul în care supravieţuiesc aceşti oameni, care sunt rupţi de orice formă de civilizaţie.  
      Linia dintre cercetare și exploatare este foarte neclară, iar specialiştii susţin că aceşti oameni trebuie protejaţi. Ei nu au unde să plece, şi nu ar putea să se adapteze altor condiţii decât celor în care au trăit.
    Tribul este monitorizat de mai mulţi ani, dar autorităţile nu pot interveni, iar guvernul pretinde că ei nici nu ar exista. Este aproape imposibil contactul cu ei, din cauza violenţei, pentru că ei privesc orice străin ca pe un potenţial duşman. O altă cauză o reprezintă virusurile pe care le-ar putea contacta de la noi, şi care le-ar putea fi mortale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar-Ortodox 15 septembrie - Pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul

15 Sep 2023 964

În prag de Sărbători, Primăria Constanța ar putea fi obligată să achite peste 1,32 de milioane de euro! Cine ar urma să primească banii

29 Nov 2022 3067

Calendar-Ortodox 15 septembrie - pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul

15 Sep 2022 907

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2080

GSP Offshore SRL, vizată de o nouă cerere de insolvență!

06 May 2022 3736

Crimă la Medgidia! Un bărbat, arestat pentru că și-ar fi ucis mama

12 Dec 2021 4721

Criminalul din Medeea vrea să fie liber! Și-a ucis cumnata cu 42 de lovituri de cuțit

21 Sep 2021 5807

centrulnatura.ro Co-creația

13 Aug 2021 2480

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - Sepsi Sfântu Gheorghe

06 Aug 2021 7221

Trei comandori din cadrul Aviației MAI, trimiși în judecată de DNA. Azi, pronunțarea

06 Aug 2021 2339

Constănțeanul supărat Cetățile antice din județ sunt rupte de lume. Nu există indicatoare, nici drumuri asfaltate, sau circulabile

12 Apr 2021 2928

Zeci de persoane, încătușate într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de procurorii DIICOT Constanța, din punct de vedere al numărul suspecților

14 Nov 2020 2252

Pastilele găsite în penitenciar la Cristi Borcea rămân ale statului

04 Jul 2020 1875

Arestarea momentului la Constanța! Mandatul, emis în cazul bancomatului aruncat în aer la Lumina (video)

24 Mar 2020 4956

Brazilianul de la HC Dobrogea Sud Constanța Handbalistul Fabio Rocha Chiuffa, prima zi de naștere pe care o serbează în România

12 Mar 2020 3285