Vezi unde va sluji IPS Teodosie în Săptămâna Patimilor şi de Învierea Domnului

În perioada duminică, 9 aprilie - vineri, 13 aprilie, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Deniilor. Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) - Biserica ne aminteşte de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir de mare preţ picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi.

Gestul său simbolizează căinţa şi îndreptarea. Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) este închinată a patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.

Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului. Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi", cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.

Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei - secolele XI-XII. Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe" (S. Bulgakoff). În Joia Patimilor, 12 aprilie, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 8.30. Vinerea din Săptămâna Patimilor, la ora 10.00, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar. Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia această slujbă la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. Sfântul Epitaf este o icoană ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea cea Mare şi aşezată pe masă, în mijlocul bisericii, şi simbolizează Trupul mort al Domnului, iar masa, mormântul Mântuitorului. Prohodirea Epitafului şi procesiunea cu trupul Domnului sunt o reprezentare simbolică a îngropării lui Hristos. Sâmbătă, 14 aprilie, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae" a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate. Utrenia (Slujba) Învierii va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe plaja „Modern" din municipiul Constanţa, începând cu ora 23.40. Credincioşii prezenţi vor primi Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. La sfârşitul slujbei Învierii, Ierarhul Tomisului va ţine un Cuvânt Pastoral.

La ora 1.00 va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa. Răspunsurile liturgice vor fi date de Corala bărbătească „Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului. Duminică, 15 aprilie, de la ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi slujba celei de-a doua Învieri la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". În cadrul acestei slujbe Sfânta Evanghelie va fi rostită în 12 limbi, după numărul Sfinţilor Apostoli. La ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat Concertul pascal, susţinut de către Corala Bărbătească „Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului. La finalul concertului, Înaltpreasfinţia Sa va ţine un cuvânt de învăţătură.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marian Vanghelie candidează pentru Primăria Sectorului 5

24 Mar 2024 826

Afaceri penale cu tabletele achiziționate pentru elevi în pandemie. Mai multe persoane, urmărite penal. Marian Vanghelie, pe lista suspecților

21 Oct 2022 1072

DNA Șase firme urmărite penal în dosarul fraudării SC Economat Sector 5

21 Jan 2022 1439

Marian Vanghelie, lăsat în libertate sub control judiciar. Alţi şase inculpaţi au primit mandate de arestare într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei

15 Jan 2022 1523

UPDATE Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

14 Jan 2022 1444

Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

13 Jan 2022 1365

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, adus la DNA

13 Jan 2022 1779

11 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru Marian Vanghelie. Primul termen în apel, la anul

11 Aug 2021 2384

Oficial! Marian Vanghelie condamnat! A luat 11 ani și opt luni de închisoare cu executare

13 May 2021 3613

Plângere penală depusă la Parchetul General pe numele preșdintelui Klaus Iohannis. Ce acuzații i se aduc șefului statului

26 Jun 2018 2240

Ştiaţi că fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost student la Constanţa? La ce universitate a ales să înveţe

18 Oct 2017 5852

Oana Mizil, condamnată definitiv pentru conflict de interese

24 Oct 2016 3386

Fiul fostului șef al IPJ. Fost magistrat la Judecătoria Constanța primar, la Capitală, în locul lui Vanghelie

06 Jun 2016 4886

Câştigătorul Sectorului 5 Bucureşti

05 Jun 2016 2364

Dragnea despre Mazăre, aseară, la România Tv. Declarații de necrezut

01 Jun 2016 16758