Victor Ponta „Sper să nu fim băgaţi în aceeaşi oală cu Ungaria”

Premierul Victor Ponta susţine că monitorizarea pe statul de drept propusă în UE se referă la Ungaria, speră ca nimeni să nu confunde Bucureştiul cu Budapesta şi nici să nu se meargă pe principiul politic „unul de la populari, unul de la socialişti“.
Într-un interviu acordat ziarului Adevărul prim-ministrul României Victor Ponta vede România ca pe o ţară stabilă înconjurată de crize, context folositor pentru atragerea de investiţii în economie. Criza politică din vara anului trecut i-a lăsat cicatrici în relaţia cu partenerii europeni şi nu s-ar mai angaja într-o nouă suspendare. Speră ca România să nu fie confundată cu Ungaria, aflată în plină criză constituţională. Ponta este optimist în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aşteaptă de la Bruxelles o listă cu obiective clare. Viitorul ministru al Justiţiei trebuie să fie credibil la Bruxelles şi să aibă un profil mai puţin politic. Premierul a anunţat că are un plan şi pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene: autorităţile de management vor fi sub comanda Ministerului Fondurilor Europene, iar din toamnă va intra în funcţiune mecanismul de prevenire a conflictelor de interese pe fonduri europene. Guvernul are în vedere şi înfiinţarea unui tribunal pentru contestaţii.

Citiţi continuarea AICI!



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 406

Firme Constanța David Lucian Vlagea, numit administartor al Vector Industrial System SRL

03 May 2024 303

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 554

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 394

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 546

Istoria Dobrogei - BibliografieSextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

26 Apr 2024 1428

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 437

Spectacolul de operă „Rigoletto” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

17 Apr 2024 608

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 581

Atenție, se oprește apa în zonele KM 4 și Far din Constanța!

16 Apr 2024 521

RAJA Constanța Mai mulți consumatori din Constanța rămân fără apă la robinete, miercuri

15 Apr 2024 1101

Lucrări la rețeaua de apă din Constanța! Se oprește furnizarea apei! Vezi dacă ești afectat

14 Apr 2024 3873

Contract de 47.000 de euro încheiat între Nuclearelectrica Serv SRL, județul Constanța, și Royal Eurotrans. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

10 Apr 2024 1659

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 795

Calendar ortodox, 5 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

05 Apr 2024 1703