Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sancționate (galerie foto)

În  cursul zilei de 20 martie 2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au constatat mai multe abateri de la normele legale în vigoare și au aplicat 256 amenzi contravenționale în valoare totală de 69.520 lei.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 2, în intervalul 14.00-22.00, s-au efectuat următoarele operațiuni:
-15 polițiști locali au monitorizat  următoarele cartiere și zone din municipiul Constanța: Tomis 3, Brotăcei, Cireșica, Henri Coandă, Tomis Nord, Trocadero, Victoria, Anadalchioi, Palazu Mare, Tomis Plus, Campusul Universitar, parcul Tăbăcărie și în proximitatea marilor centre comerciale din oraș, etc;
- au fost legitimate 38 de persoane;
- au fost conduse la sediul unității de poliție locală 7 persoane pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale;
- 2 persoane au fost predate Serviciului Public de Asistență Socială Constanța;
-au fost verificate 15 autovehicule și legitimați conducătorii auto, în limitele competențelor;
- a fost constatată o infracțiune prevăzută de Codul Vamal în forma continuată;
-s-au aplicat 35 amenzi contravenționale în valoare de 6.330 lei,în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, HCL nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța; O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun, Legii nr. 12 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. 

”Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare” - au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța

Sursa foto: Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 487

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 410

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 224

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 383

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 353

IPJ Constanța Operațiunea „Speed marathon”. Peste 260 de amenzi aplicate în județul Constanța (FOTO)

20 Apr 2024 529

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 449

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 415

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 370

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 411

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 566

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 557

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 414

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6437

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493