AstroCafe.ro MERCUR în LEU (14 - 30 iulie 2016)

De joi, 14 iulie, de la prima ora, şi Mercur, instrumentul nostru principal de comunicare, logică şi raţionare, intră sub influenţa Leului.
Ce-o mai fi aşadar şi asta? Păi,

TO DO LIST

1. N-ar fi rău să nu eziţi, în perioada asta, să te promovezi şi singur. Fă-te responsabil cu punerea în scenă a propriilor idei, gânduri! S-ar putea să ţi se reproşeze că-ţi place să te auzi vorbind. Foarte bine. Treaba ta acum e să ai ceva personal de raportat, de exprimat, de spus. Treaba ta e să te prezinţi, să exprimi ceva ce porţi în tine, să comunici, să aduci în lumina nişte isprăvi personale. Adu-ţi fără teamă, prin ce spui, un important capital de imagine! Fii convins că meriţi atenţie!

2. Spune ce ai de spus, da' fă-o din toată inima! Vorbeşte cu poftă, foloseşte cuvinte alese! Dispui probabil de un fantastic elan expresiv. Dialoghează fără să-ţi reprimi propria individualitate - explodezi oricum mai devreme sau mai târziu. Nu-i vremea, ca-n teatru, de un "contre-emploi", să faci adică ceva ce nu-ţi stă în caracter a face. Zi-le cum eşti tu, nu comunica în alt mod, ca altul decât ca tine!

3. Când vorbeşti, scrii ori dezbaţi ceva fă totul să pară uşor, exprimă celuilalt încredere! L-ai putea inspira demenţial, lângă tine e vigoare şi căldură. Dacă alţii par să aibă frânele trase, tu eşti cel care, tocmai prin ce spui, îi poţi trage înainte. Când li te adresezi, în orice discurs, creează atmosfera aia faină de veselie, lejeritate, joacă! Las' să se simtă în tine forţa cu care trăieşti, jubilează! Nu poţi da greş când te bucuri. De fapt, n-ai dreptate decât atunci.

Nicoleta Eșanu


Sursa: 
Astro Cafe.ro   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru sâmbătă, 02 iulie 2022. Veselia și cheful de aventuri te va face remarcat

02 Jul 2022 1540

Cum să-ți extinzi conștiința

02 Jul 2022 1429

Horoscop pentru joi, 30 iunie 2022. Se întrezăresc reuniuni cu multă lume pentru balanțe

30 Jun 2022 1567

Horoscop pentru miercuri, 29 iunie 2022. Află ce îți rezervă astrele

29 Jun 2022 1631

Horoscop pentru duminică, 26 iunie 2022. Zilele acestui weekend sunt potrivite pentru a te ocupa de tine

26 Jun 2022 1467

Horoscop pentru joi, 23 iunie 2022. Sfaturi pentru zodia ta

23 Jun 2022 1483

Horoscop pentru săptămâna 20 - 26 iunie 2022. Vești importante pentru una dintre zodii

20 Jun 2022 1639

Horoscop pentru luni, 20 iunie 2022. Sfaturi pentru începutul săptămânii

20 Jun 2022 1525

Horoscop pentru vineri, 17 iunie 2022. Previziuni pentru acest sfârșit de săptămână

17 Jun 2022 1704

Horoscop pentru marți, 14 iunie 2022. Sfaturi pentru zodia ta

14 Jun 2022 1710

Horoscop pentru duminică, 12 iunie 2022. Previziuni astrale pentru acest weekend

12 Jun 2022 1623

Cât de importantă este iubirea de sine

11 Jun 2022 1170

Horoscop pentru miercuri, 08 iunie 2022. Sfaturi pentru zodia ta

08 Jun 2022 1732

Ce este responsabilitatea?

08 Jun 2022 1387

Horoscop pentru duminică, 5 iunie 2022. Sfaturi pentru zodia ta

05 Jun 2022 1881