AstroCafe.ro Să (ne) creștem copiii pe verticala Vieții, nu pe orizontală...

În primul rând este valabil pentru noi, însă șansa cea mai mare, ei - copiii noștri - o au. Au nevoie de ancore puternice reprezentate de valorile fundamentale ale vieții, care să îi forțeze să se înalțe pe verticala acestui Univers, să crească drept în înălțime și nu numai în întindere, precum o iederă pe gardul unei grădini. În calitatea lor de mesaje vii ale unor vremuri pe care noi nu le vom mai prinde (Neil Postman), copiii noștri au nevoie de o linie - fie ea imaginară – verticală, care să-i susțină și să-i sprijine să se înalțe către cer (măcar până la cerul din ei!). O linie care nu are legătură numai cu lumea materială...
 
În al doilea rând, pentru că a venit vremea să rupem acel model ce se dovedește cu fiecare zi din ce în ce mai nefuncțional, un model în care era primordial și imperios necesar să fie acoperit, în primul rând, planul material, pe principiul vieții desfășurate aici și acum, într-o structură singulară, definită. A venit vremea să dizolvăm acel model prin care să le oferim lor ”tot ceea ce noi nu am avut”, obișnuiți fiind să credem că viața se rezumă la câteva obiective și rezoluții, organizate în domenii clare, cu termene limită - cărora le zicem nevoi și care, odată acoperite sau rezolvate sunt automat trecute la capitolul împlinire.
 
În cel de-al treilea rând, pentru că am uitat prea repede că da, este adevărat, noi nu am avut prea multe, însă în locul acelor multor lipsuri din lumea materială, aveam ”câteva” valori fundamentale, acum trecute prea ușor la capitolul și altele....
 
Și nu în ultimul rând, a sosit vremea să ne hrănim copiii cu experiențe și nu cu destinații, cu  bunăstare - nu cu avere, cu cămine - nu cu case, cu emoții, sentimente și simțire - nu cu numere de conturi, cu simplitate – nu cu vanitate! Iar pentru noi - adulții responsabili cu creșterea lor - este obligatoriu să ne reamintim că ceea ce hrănește cu adevărat foamea de sens – sunt legăturile cu emoțiile, iubirea, divinitatea, simțirea, dăruirea, apartenența. Toate acestea sunt valori ce își au rădăcini și în planul de aici, dar mai ales în toate celelalte planuri, fiind sunt singurele ancore care transcend toate planurile acestui Univers. Iubirea, dăruirea, ideea de divinitate, încrederea într-o formă de inteligență superioară materiei (fie el Dumnezeu, sau oricare alt zeu al acestui Univers, Sinele Suprem/Universal, etc.) sunt de fapt singurele care transcend timpul și locul, punând bazele pe care putem defini cu adevărat noțiunea de Viață. Sunt singura hrană organică ce hrănește viața.
 
Pe zi ce trece vedem cum copiii noștri strigă disperați de foame. O foame născută din lipsa unui sens al vieții lor, al unei direcții, din lipsa sentimentul apartenenței la o comunitate, sau din absența unui fundament solid al existenței. Ei strigă din ce în ce mai tare după ajutor. Iar noi, părinții lor, suntem atât de surzi și de orbi, atât de ocupați cu jocurile iluzorii ale minților noastre, încât aproape nici nu-i mai auzim. Și dacă, din când în când, strigătele lor reușesc să ne întrerupă rutina și să ne dea peste cap planurile atât de bine puse la punct (pentru următorii 20 de ani, sîc!), repet, dacă mai avem șansa de a nu fi surzi pentru eternitate, ieșim sporadic din întunecimea orbirii și a surzeniei în care locuim pentru a-i judeca, pentru a le cumpăra durerea, sau, și mai grav, pentru a-i mitui să tacă, în timp ce le explicăm nimicuri tehnice în milioane de cuvinte. Le dăm sfaturi sterile care nu se mai armonizează cu realitatea și uităm prea des și prea repede că ceea ce își vor aminti de fapt sunt vibrațiile unor stări, sentimente și emoții. Spun acest lucru din propria experiență venită dintr-o copilărie pe care cred că am trăit-o toți cei adulți azi (și pe care unii o trăim încă!), o copilărie care, în unele cazuri, este definitorie pentru locul în care ne aflăm.
 
Si nu, acesta nu este un mesaj despre cât de bine era înainte, nu este un mesaj despre cât de perfect ne-au crescut părinții noștri, ci este un mesaj despre cât de ușor am aruncat la gunoi totul la grămadă, și grâul și neghina în încercarea de a construi o lume nouă, mai liberă și mai înălțătoare, fără să realizăm că aruncând fără discernământ am rămas de fapt ... fără pâine.
 
Cât despre lumea pe care am dorit să o construim, se dovedește, din păcate, că nu numai că nu s-a născut încă, dar o înghite din ce în ce mai rapid pe cea veche, fără  a pune ceva în loc.

Autor: Roxana Alexe
Articolul integral poate fi citit pe www.astrocafe.ro


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 512

Horoscop pentru săptămâna 29 aprilie - 05 mai 2024. Evenimente deosebite în plan partenerial și financiar

29 Apr 2024 651

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

26 Apr 2024 721

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 653

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

23 Apr 2024 625

Horoscop pentru luni, 22 aprilie 2024. La serviciu pot apărea neplăceri în relațiile colegiale pentru una din zodii

22 Apr 2024 668

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 767

Horoscop pentru sâmbătă, 20 aprilie 2024. Se anunță distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

20 Apr 2024 681

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 645

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 691

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 711

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 581

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 711

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 1016

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 693