Condiţionarea ideilor

Aproape imediat după ce venim pe lume, începem să ne lăsăm „educaţi" sau condiţionaţi de ambient. Părinţii, ceilalţi membri ai familiei, şcoala, societatea, mediul natural revarsă asupra noastră un torent de influenţe formative bine intenţionate, dar care, cel mai adesea, au ca efect reducerea încrederii în noi înşine şi autosubestimarea. Astfel ne sunt diminuate naturaleţea, iniţiativa şi creativitatea.

Milioane de oameni sunt obsedaţi de diverse aspecte ale regimului alimentar şi cunoaştem cu toţii popularitatea de care se bucură maxima „Eşti ceea ce mănânci". Am menţionat mai înainte că toţi marii gânditori sunt în consens: devenim ceea ce gândim. Putem, deci, să tragem concluzia că mintea noastră este exact ceea ce îi dăm ca hrană. Această hrană pe care i-o administrăm determină comportamentul, atitudinile şi întreaga noastră personalitate. Hrana minţii este ambientul. Toate influenţele ce se exercită asupra noastră şi tipul de hrană mentală cu care am fost crescuţi determină disponibilitatea pentru succes pe care o vom avea.

În copilărie, condiţionarea are loc mai curând prin influenţare decât prin experienţă directă. Când cineva emite remarca: „Puştiul ăsta are caracterul lui taică-său", nu înseamnă că băiatul a moştenit „caracterul" sau „firea", ci că a devenit condiţionat de ele, învăţându-le. Dacă băgăm de seamă că o izbucnire serveşte atingerii imediate a unui scop sau obţinerii satisfacţiei, vom urma şi noi această „reţetă". Dacă ea dă rezultate, vom continua s-o aplicăm, până ne va intra în obişnuinţă, după care ne vom strădui să rămânem consecvenţi comportamentului deja însuşit, chiar dacă el ne diminuează şansele de succes.

Familia ne arată încă de timpuriu cam ce se aşteaptă de la noi, prin cuvinte, sfaturi, mustrări sau argumente convingătoare. Adeseori, aceste idei sunt întrucâtva mărginite şi, dacă unul dintre părinţi a dobândit, prin condiţionare, o tendinţă de a reacţiona în mod negativ, aceasta riscă să-1 „contamineze" şi pe copil, în ciuda faptului că se poate întâmpla ca el să fie înzestrat cu infinit mai multe talente decât părintele său.

Marea majoritate a condiţionărilor cotidiene cărora le este supus copilul este alcătuită din interdicţii: „nu e frumos să...", „nu ai voie să..." etc. Este uimitor cât de devreme ni se trezeşte dorinţa de a explora şi cuceri necunoscutul, de a fi conducători, de a face şi trăi lucruri interesante şi palpitante, de a ne îmbogăţi şi de a ajunge celebri - cu alte cuvinte, de a fi primii, cei mai buni, cei mai mari. În binecuvântata noastră naivitate (şi ignoranţă), vedem cu claritate şi cum vom reuşi să devenim ceea ce visăm. „Fii la locul tău!"

Dar, înainte de a atinge vârsta la care am putea începe să ne croim drum spre realizarea acestor vise, vin să ne copleşească o multitudine de influenţe exterioare bine intenţionate, dar inhibitive. „Nu vorbi neîntrebat"; „Nu te juca pe stradă". La şcoală, ni se tot repetă: „Treci la loc", „Stai la locul tău" sau „Nu face pe deşteptul". Să nu faci pe deşteptul! în adolescenţă, ţi se spune: „Nu încerca să fii altcineva decât eşti" sau „Dar cine crezi că eşti?". Atenţie: cine crezi că eşti. În sfârşit, mai suntem sfătuiţi: „Nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma!" Unele influenţe condiţionante sunt formulate pozitiv, dar tot cuprind limitări implicite: „Mama ştie cel mai bine", sau „Uită-te bine înainte de a sări", sau „E prea frumos ca să fie adevărat".

Toate acestea creează principalul obstacol în calea marilor succese: sentimentul că realizările importante sunt greu accesibile sau rezervate celor „norocoşi". Această atitudine îşi are sursa într-un fel de a gândi orientat către mediocritate.

Eşti, în mare măsură, produsul contextului fizic în care te-ai născut; lui i se datorează personalitatea, ambiţiile, situaţia socială pe care le ai acum. Ceea ce contează acum este să-ţi dai seama cum ai fost şi, deci, cum ai mai putea fi condiţionat sau influenţat, pentru ca, utilizând metode similare celor ce ţi-au fost aplicate în trecut, să înlocuieşti vechile deprinderi de gândire cu altele, noi. Ceea ce a fost făcut se poate desface şi reface. Dacă personalitatea ta a fost modelată printr-un contact contaminant cu teama, îndoiala şi tendinţa de a-ţi face griji, te poţi schimba neacceptând în jurul tău decât influenţe pozitive. Ca să devii acel om de succes care ai dreptul să devii, trebuie să te „programezi" singur pentru succes.

Nu trăim într-o lume guvernată de formule fixe şi predeterminate. Noi suntem cei care dăm formă destinului nostru. Indiferent ce fel de viaţă trăim, noi i-am desenat proiectul; indiferent ce curs urmează nava noastră, noi suntem căpitanul, deşi mediul, cu tot ce înseamnă el, ne modelează felul de a gândi şi ne influenţează convingerile şi ideile care stau la baza imaginii pe care ne-o formăm despre noi înşine. Încearcă să găseşti o singură manifestare comportamentală caracteristică, o singură atitudine tipică din câte ai şi pe care să n-o fi „împrumutat" de la altcineva!

Te-ai născut neînfricat şi neinhibat. Deviza ta ar fi putut fi „Pot" sau „Nu sunt obligat să..." în anii când ai început să fii „educat", atunci când ţi se spunea „fii atent!" şi „nu face asta!" sau, pur şi simplu, „nu!", deviza s-a schimbat radical: „Nu pot" şi „Trebuie să..." sau, cu alte cuvinte, „Mi-e teamă de eşec" ori „Mi-e teamă să nu fiu respins". Aceste reacţii de tip reflex condiţionat apar atunci când se declanşează semnalele corespunzătoare, pe care le recunoaştem ca atare şi, astfel, ne blocăm singuri propriul potenţial.