Un cunoscut actor se retrage din activitate. Este laureat al premiului Oscar. Prin ce roluri a devenit cunoscut

Actorul Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei ''The Old Man & The Gun'', a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters citat de Agerpres.ro. 
 
Cunoscut pentru rolurile din peliculele ''Butch Cassidy and the Sundance Kid'' şi ''Out of Africa'', Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.
 

''Niciodată să nu spui niciodată, dar am ajuns la concluzia că asta a fost tot pentru mine în ceea ce priveşte actoria şi mă voi retrage 'pentru că o fac de când aveam 21 de ani''', a declarat Redford pentru publicaţie.

 

''M-am gândit, ei bine, este suficient. Şi de ce să nu mă retrag cu ceva foarte vesel şi pozitiv?'' a adăugat actorul.

 
În acest ultim film, Redford îl interpretează pe Forrest Tucker, un infractor care a existat în realitate şi care a fost arestat pentru 17 spargeri de bănci. A fost încarcerat de fiecare dată, dar a reuşit să evadeze.
 

''Pentru mine, este un personaj minunat de interpretat în acest punct al carierei'', a spus Redford despre Tucker, ale cărui jafuri s-au desfăşurat pe o perioadă de peste 60 de ani.

 

''Mă face să-mi pun întrebarea: dacă nu cumva nu se opunea să fie prins ca să se poată bucura de adevărata fericire a vieţii sale, aceea de a evada?''

 
Redford a obţinut succesul pe marele ecran în 1967 cu rolul din ''Barefoot in the Park'', având-o ca parteneră pe Jane Fonda, şi şi-a consolidat faima cu roluri în filme clasice precum ''The Sting'' şi ''All The President's Men''.
 
În 1980, a primit un Oscar pentru debutul ca regizor cu pelicula ''Ordinary People'', iar în 2002 a primit celebra statuetă pentru întreaga carieră.
 
Sursa:  Agerpres.ro. 
Sursa foto: Facebook/Robert Redford Today
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 279

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 242

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1444

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1825

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 618

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 956

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 629

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 652

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1047

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 869

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 764

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 802

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 911

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1701

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 909