Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Prin tine mă văd pe mine

Unde îţi este boldul morţii?
Prin înviere a fost şters acel zapis.
Te port în inimă, de-acolo
nu te smulge nimeni,
e singurul loc unde eşti tu.
Acolo sunt toate ascunse
- dorinţe, căutări, trăiri -.
Suntem ce e inima noastră,
nu există cale de mijloc!
De ce psalmistul se ruga
pentru o inimă nouă
şi-un duh statornic?
A trăit sărutul iubirii,
dar şi-al lepădării.
Cine se îndoieşte
seamănă cu valul mării,
dus de vânt încoace şi-ncolo.
….............................................
Oglindiţi în oceanul iubirii,
privirile se unesc
în armonia absolutului,
izvoare limpezi şi proaspete
ţâşnesc spre încântarea sufletului
- mereu ne-aplecăm spre el -,
izvorul apelor vii din care
răsare o nouă formă de viaţă.
Să te uneşti cu el,
cel care e iubire, înseamnă totul!
Acolo te simţi când stai
pe umărul meu
şi mă priveşti, de parcă
nimic nu mai e dacă nu sunt eu.
Nimic fără mine şi totul cu mine!
Nedesprinsă de tine mă ţii,
cu gura-mi aduni
fluxul şi refluxul emoţiilor,
le deschizi drumul,
ştii bine ce valuri aduc cu ele.
Făcută sunt să trăiesc, cu tine,
o clipă adânc simţită,
un semn să-mi laşi,
aceeaşi limbă o vorbim, a iubirii,
pe treptele timpului păşim
prin ţesutul simţirilor - emoţie,
exaltare, înălţare
şi zborul prin cercul luminii.
Vreau trupul tău, iubito,
sufletul este deja, aici, la mine!
- îmi spui, în timp ce dispar,
prin aburii zorilor, pe podul de lumină.