Lumea poeziilor
Noapte de noapte treci
prin pădurea de vise pastel
cum ţi-am trecut
prin barierele timpului,
noapte de noapte mă respiri
ca pe un tainic mister
în care legământul inimilor
dăinuie pentru eternitate.
Pâlpâitoare umbre la lumina focului,
imaginile dansează pe tavan
înainte de a se pierde,
în căldura nopţii, în mătăsuri delicate,
în speranţa unui vis uitat.
Imprevizibilă este dragostea,
un cântec îţi adie în suflet,
sărutul nostru contopeşte
planeta cu o nouă planetă.
Revii în soarele inimii tale,
o călătorie pe care o faci
pentru a fi cu mine
în toate dorinţele tale secrete,
acele clipe de cer pe care
le aşezi
peste pământul trupului meu,
un paradis ai găsit aici, în acest calm,
cu fiecare vis împlinit,
absorbi puterea constantă a iubirii.
Mă simţi profund, o flacără care
îţi trece prin fiecare celulă,
inimile tăcute rămân neclintite,
aşteaptă un semn,
în fiecare mişcare de dragoste,
o catedrală a iubirii îţi urmează inima
care pulsează buimacă,
în timp ce ultimul ecou al muzicii
dispare între pereţii singuri,
prin noaptea din vise,
pentru a rezista unei noi zile.
Zorii zilei au crescut
cu întunericul care oftează şi dispare,
în mâna stângă păstrezi cald visul
presat printre frunzele sângerii
şi o durere acută îţi strânge inima.
Miresme stranii de flori sălbatice
persistă prin amprentele pernii,
răspândite într-o armonie perfectă.
Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Prin barierele timpului
25 Jun, 2014 00:00
2054
Noapte de noapte treci
prin pădurea de vise pastel
cum ţi-am trecut
prin barierele timpului,
noapte de noapte mă respiri
ca pe un tainic mister
în care legământul inimilor
dăinuie pentru eternitate.
Pâlpâitoare umbre la lumina focului,
imaginile dansează pe tavan
înainte de a se pierde,
în căldura nopţii, în mătăsuri delicate,
în speranţa unui vis uitat.
Imprevizibilă este dragostea,
un cântec îţi adie în suflet,
sărutul nostru contopeşte
planeta cu o nouă planetă.
Revii în soarele inimii tale,
o călătorie pe care o faci
pentru a fi cu mine
în toate dorinţele tale secrete,
acele clipe de cer pe care
le aşezi
peste pământul trupului meu,
un paradis ai găsit aici, în acest calm,
cu fiecare vis împlinit,
absorbi puterea constantă a iubirii.
Mă simţi profund, o flacără care
îţi trece prin fiecare celulă,
inimile tăcute rămân neclintite,
aşteaptă un semn,
în fiecare mişcare de dragoste,
o catedrală a iubirii îţi urmează inima
care pulsează buimacă,
în timp ce ultimul ecou al muzicii
dispare între pereţii singuri,
prin noaptea din vise,
pentru a rezista unei noi zile.
Zorii zilei au crescut
cu întunericul care oftează şi dispare,
în mâna stângă păstrezi cald visul
presat printre frunzele sângerii
şi o durere acută îţi strânge inima.
Miresme stranii de flori sălbatice
persistă prin amprentele pernii,
răspândite într-o armonie perfectă.
Ti-a placut articolul?
Articole asemanatoare
#DobrogeaAcademică „Balcicul mi-a fost ca o Hellada trăită la mine acasă”. Ion Pillat - 130 de ani de la naștere
31 Mar 2021 3222
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: