Lumea poeziilor Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri

Dacă iubeşti fără să speri

De-a fi iubit vrodată,

Se-ntunecă de lungi păreri

De rău viaţa toată.

 

Şi-ţi lasă-n suflet un amar

Şi în gândiri asemeni,

Căci o iubire în zadar

Cu moartea-i sor de gemeni.

 

Dar vindecarea la dureri

În piept, în partea stângă-i,

De-acolo trebue să ceri

Cuvinte să te mângâi.

 

Acolo afli adăpost

Oricâte se întâmple,

Ca ş-un amor care-ar fi fost

Viaţa ta o împle.

 

Căci un luceafăr răsărit

Din liniştea uitării

Dă orizon nemărginit

Singurătăţii mării.

 

Şi ochiul tău întunecat

Atunci îl împle plânsul,

Iar ale vieţii valuri bat

Călătorind spre dânsul.

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, într-o familie numeroasă, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai lui Gheorghe şi ai Ralucăi Eminovici. Eminescu termină şcoala primară cu rezultate bune şi urmează liceul german din Cernăuţi.

 

Debutează cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” (1866). Studiază, pentru o perioadă, la Universitatea din Viena, oraşul unde o va cunoaşte pe Veronica Micle. Între timp, publică numeroase poezii, cum ar fi „Venere şi Madonă”, sau basmul „Făt-Frumos din lacrimă”.

 

În 1877, se mută la Bucureşti şi este numit redactor-şef la ziarul „Timpul”, unde va desfăşura o activitate publicistică remarcabilă. În această perioadă, scrie „Luceafărul” şi seria „Scrisorilor”. În 1883, apare volumul „Poezii", singurul publicat în timpul vieţii, cu o prefaţă scrisă de Titu Maiorescu.

 

Pe 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stinge din viaţă, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. În buzunarul de la haina pe care o purta în momentul morţii, se aflau, scrise de mână, poeziile „Viaţa” şi „Stele în cer”.