Apa solarizată albastră și minunatele ei beneficii

Apă solarizată albastră, foto: unsplash/ Steve Johnson

Apa solarizata albastra pe lângă faptul că este sănătoasă, eliberează blocajele mentale și vindeca rănile emoționale.
 
Este mult mai gustoasa decât apa obișnuită, iar după consumarea ei vei fi mai pozitiv, mai calm și mai creativ.
 
Apa solarizata albastră ne ajuta să revenim la o stare pură, în care gânduri negative nu exista.
 
Tot ce iți trebuie este o sticla albastra, nuanță nu este importanta. Cel mai important este să umpli sticla cu apa filtrata sau de izvor, iar capacul să fie de pluta. Lăsăm sticla în soare de la 1h până la maxim 12h. Cu cât ținem apa mai mult în soare, cu atât va fi mai dulce.
 
De ce o sticlă de culoarea albastră? Albastrul este cea mai pură și cea mai răcoroasă culoare din întregul spectru luminos. Această culoare este asociată cu odihna, relaxarea, somnul, regenerarea și comunicarea. Albastrul este o culoare extrem de eficientă pentru meditație, comunicare, dezvoltare spirituală și pentru menținerea calităților mentale la nivel înalt.

 De ce să folosim apa solarizata albastră?
 

Albastrul scade tensiunea arterială și frecvența cardiacă, ameliorează nervozitatea și elimină stresul, fiind o culoare foarte liniștitoare pentru sistemul nervos. Această culoare are o eficiență deosebită în tratamentul durerilor de cap și în cazul tulburărilor de somn.
 

Apa solarizata albastră este folosită atât pentru uz intern, având proprietăți antibacteriane, antivirale și eliminând toxinele din organism; cât și pentru uz extern, având proprietăți antiinflamatorii, precum și de calmare și accelerare a cicatrizărilor.

Aceasta apă are un rol benefic pentru pielea uscata și dezhidratata.


Daca ai mătreață, mașează scalpul cu apa solarizata albastră.

Dacă transpiri, folosește această apa masând ușor zona cu probleme.

Folosește apa, care are un puternic efect microbian, pentru a vă spăla pe dinți sau chiar ca apă de gură.

În cazul picioarelor obosite se face o baie la picioare cu apă albastră solarizata.

Pentru a scăpa de o durere de cap, înmoaie un prosop în apă albastră solarizata, stoarce-l și pune-l pe frunte.

În cazul afecțiunilor digestive, bea o ceașcă la fiecare ½ ora.

Administrată la culcare ameliorează insomnia și te ajuta să dormi mai bine.

Poți să o pulverizezi pe corp după ce ai făcut un duș sau în camera. Vei vedea că o să fie mai multă pace în jurul tău.
 
Sursa text: astrocafe.ro 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

26 Apr 2024 685

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 619

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

23 Apr 2024 610

Horoscop pentru luni, 22 aprilie 2024. La serviciu pot apărea neplăceri în relațiile colegiale pentru una din zodii

22 Apr 2024 650

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 748

Horoscop pentru sâmbătă, 20 aprilie 2024. Se anunță distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

20 Apr 2024 661

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 630

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 673

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 696

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 565

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 698

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 996

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 675

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 665

Horoscop pentru luni, 08 aprilie 2024. Ce zodie trebuie să dea dovadă de prudență la cheltuieli

08 Apr 2024 627