Hreanul curăță emoțiile reprimate?

foto: unsplash/  philippe collard

Se știe că hreanul are  nenumărate beneficii și efecte terapeutice,  printre care se numără și efectul său stimulativ la nivelul tubului digestiv, accelerând peristaltismul intestinal.
 
Dar puțini dintre noi știu despre hrean că poate ajuta la vindecarea emoțională. Iată ce am aflat de pe site-ul www.shiningearth.com:
 
Hreanul curăță foarte puternic emoțiile reprimate pe peretele stomacului și, dincolo de asta, informația lui se duce până în cele mai adânci straturi emoționale nerezolvate. Recomand cu strășnicie hreanul. Este divin de înfocat și binecuvântător.
 
Un minunat pansament gastric, este printre puținele plante înfocate care nu deranjează deloc stomacul.
  
De ce? Fiindcă arde blocajele emoționale și emoțiile vechi ce zac acolo generând tot felul de ulcere, gastrite și alte trăznăi, alchimizează sensibilitatea nocivă și o transformă în mângâiere binecuvântătoare.
 
Înmuiat cu miere și lămâie este pansament și alchimizator al emoțiilor reprimate.
 
Este ideal să invocați spiritul plantei când lucrați cu hreanul, după cum este meritul și darul vostru de a fi mereu Iubire curgătoare și foc dansator.
 

Sursa – astrocafe.ro 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

26 Apr 2024 685

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 619

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

23 Apr 2024 610

Horoscop pentru luni, 22 aprilie 2024. La serviciu pot apărea neplăceri în relațiile colegiale pentru una din zodii

22 Apr 2024 650

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 748

Horoscop pentru sâmbătă, 20 aprilie 2024. Se anunță distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

20 Apr 2024 661

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 630

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 673

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 696

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 565

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 698

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 996

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 675

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 665

Horoscop pentru luni, 08 aprilie 2024. Ce zodie trebuie să dea dovadă de prudență la cheltuieli

08 Apr 2024 627