Sănătate Prevenirea osteoporozei prin adoptarea unei alimentaţii corespunzătoare

Osteoporoza este o afecţiune caracterizată prin scăderea densităţii osoase şi prin creşterea riscului de apariţie a fracturilor. Această boală poate fi identificată cu ajutorul unei metode nedureroase, care măsoară densitatea minerală osoasă la nivelul unor părţi ale corpului. Boala poate afecta ȋn special femeile, dar poate apărea şi la bărbaţi. Printre factorii care duc la apariţia ei se află alimentaţia, stilul de viaţă, vȃrsta, sedentarismul, fumatul sau consumul excesiv de alcool.
 
Prevenirea aceste boli este foarte importantă pentru a evita complicaţiile ulterioare. În acest sens, adoptarea unei alimentaţii corespunzătoare, bogate în calciu şi vitamina D, este esenţială pentru creşterea rezistenţei osoase. Lactatele reprezintă cea mai bogată sursă de calciu. Se recomandă, ca după vârstă de 40 de ani, să consumăm o cantitate mai mare de calciu pentru a evita carenţele ce duc la creşterea fragilităţii oaselor şi a fracturilor dese. Sardinele, de exemplu, sunt bogate în calciu şi conţin numeroşi nutrienţi necesari pentru a avea oase puternice. O sursă importantă de calciu o reprezintă nucile şi seminţele. În plus, acestea conţin potasiu şi Omega-3, alte elemente importante pentru oase puternice.
 
Soia, la rândul ei, conţine o cantitate mare de calciu şi este recomandată în diete. Legumele verzi, precum spanacul, varza, broccoli sau ceapa verde, conţin şi ele foarte mult calciu. Pentru o mai bună absorbţie a calciului în organism, este recomandat consumul de vitamina D, cele mai bune surse fiind reprezentate de cereale, ouă, peşte gras şi ficat. Această vitamina poate fi obţinută şi prin expunerea la soare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Mondială a Osteoporozei, marcată azi. Recomandări pentru un stil de viață adecvat sănătății osoase

20 Oct 2023 678

Azi este Ziua internațională a osteoporozei

20 Oct 2021 1717

Un pahar cu suc de portocale pe zi ne ferește de boli

14 Apr 2021 2618

Ce se întâmplă când consumi coajă de ou

21 Sep 2020 2198

Un pahar de suc de portocale ne ajută să prevenim osteoporoza

28 Sep 2019 1388

Un pahar de fresh de portocale ține doctorul departe

19 Mar 2019 1854

Anumiți compuși din portocală sunt eficienți în lupta împotriva cancerului

19 Dec 2018 1814

Persoanele care beau în mod regulat suc de portocale își reduc substanțial riscul de cancer hepatic

08 Nov 2018 1676

Un pahar de suc de portocale ne ajută să prevenim osteoporoza

19 May 2018 1659

Un pahar de suc de portocale ne ajută să prevenim osteoporoza

30 Apr 2018 1583

Sucul de roșii, miraculos pentru oase

15 Feb 2018 2319

Ananasul, bun pentru siluetă

11 Oct 2017 2281

Tema de anul acesta a Zilei internaționale a osteoporozei, „Iubiți-vă oasele, protejați-vă viitorul!”

20 Oct 2016 1932

Consumul moderat de bere, sănătate şi plăcere

18 Jul 2016 2042

Sănătate Conţine puţine calorii şi reprezintă un aliment ideal pentru curele de slăbire

06 Jul 2016 1454