Sănătate Simptomele afecţiunilor glandei tiroide



Tiroida este una dintre cele mai afectate glande ale organismului, hipotiroidia (funcţionarea deficitară a glandei tiroide) fiind mai frecventă decât hipertiroidia (funcţionarea excesivă a glandei tiroide). Printre simptomele afecţiunilor tiroidiene se numără apariţia unei umflături în partea anterioară a gâtului, imediat sub mărul lui Adam.

Un alt simptom se referă la senzaţia de sufocare, însoţită de palpitaţii. Starea de oboseală nejustificată reprezintă un deficit al funcţiei tiroidiene (hipotiroidia), care poate duce la scăderea hormonilor tiroidieni, fapt ce atrage după sine o „lenevire“ a întregului metabolism şi a funcţiei majorităţii organelor din corp, inclusiv cea a creierului.

Căderea excesivă a părului, pe o durată mai mare de două săptămâni, poate fi cauza unei afecţiuni tiroidiene. Dacă pielea devine mai aspră, mai uscată sau lipsită de vitalitate şi rece, poate fi vorba de hipotiroidie, iar dacă pielea devine umedă, moale, mai fină la atingere şi mai caldă decât de obicei, se poate vorbi de hipertiroidie.

În cazul în care o persoană devine depresivă, uită sau îşi aminteşte cu dificultate o anumită informaţie, este posibil ca aceasta să sufere de hipotiroidie. În schimb, în cazul în care funcţiile creierului sunt mai agere şi o persoană doarme mai puţin, este hiperactivă, are idei fantastice şi momente de euforie, dar care trec repede, acea persoană poate suferi de hipertiroidie. De asemenea, îngroşarea sau subţierea vocii pot fi semne ale hipotiroidiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS „Vor fi menținute valorile aferente punctelor în asistența medicală primară și de specialitate”

16 May 2024 433

Cum influențează schimbările climatice transmiterea bolilor? Cercetările recente dezvăluie legăturile complexe

12 May 2024 537

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

11 May 2024 497

Raport INSP 92 de noi infectări cu COVID-19 – Vezi situația din Constanța (DOCUMENT)

08 May 2024 600

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 625

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 456

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 495

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 1054

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 631

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 402

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1154

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 461

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 584

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 563

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 1038