Spitalul Judeþean Constanţa, în atenţia Avocatului Poporului! Ce declarã managerul Cãtãlin Grasa

Persoanele cu handicap, dar şi bolnavii care ajung în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean Constanţa cu probleme care le afecteazã mobilitatea, trebuie sã treacã peste un adevãrat hop în calea lor spre cabinetele medicale.

Asta pentru cã la intrarea în Ambulatoriu nu existã nicio rampã de acces care sã le uşureze bolnavilor cu fracturi sau bãtrânilor intrarea în Ambulatoriu. Recent, Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (ACIA) a reclamat Spitalul Clinic Judeţean Constanţa la Avocatul Poporului cu privire la inexistenţa rampelor de acces. „Ambulatoriul de specialitate a Spitalului Judeţean Constanţa este locul unde persoane cu fracturi, rupturi şi diferite probleme care le afecteazã deplasarea vin pentru consultaţii.

Cine a avut vreodatã piciorul rupt şi a trecut pe acolo, ştie cã fiecare treaptã urcatã sau coborâtã este un motiv pentru a-ţi bãga altceva decât piciorul rupt sau fracturat, în cei care încalcã art. 50 al Constituţiei şi Legea 448/2006, mai exact în conducerea Spitalului Clinic Judeţean Constanţa.
„Am încercat acum câteva zile sã-i scutesc de viitoare înjurãturi, sesizând Avocatul Poporului, iar aceştia au început un demers care sper cã se va finaliza cât mai curând cu montarea unor rampe pentru persoanele cu dizabilitãţi”, a scris, în mediul online, Cãtãlin Iacob.

Contactat telefonic, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţã Constanţa, dr. Cãtãlin Grasa a explicat cã în interiorul ambulatoriului este un lift de acces care poate fi folosit de persoanele cu handicap pentru a urca treptele. „În Ambulatoriu existã rampã, de fapt un lift pentru persoanele cu handicap care se poate chema şi faciliteazã accesul. La intrare nu stiu dacã este rampã de acces, o sa verific. Pânã acum nu am primit nicio amendã referitoare la aceastã chestiune“, a precizat dr. Grasa.

Instituţia Avocatului Poporului a rãspuns reclamaţiei ACIA, precizând cã va supune atenţiei conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţã Constanţa situaţia reclamatã.
Potrivit legii, dacã aceste norme nu sunt respectate, pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale ce pot ajunge pânã la aproape de 5.000 de lei.
ACIA a câştigat în instanţã anularea taxei de linişte şi de tramã stradalã în municipiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 539

Șase dintre proiectele TACT pentru bugetarea participativă au fost admise pentru vot. Care sunt acestea

31 Oct 2022 1200

Municipiul Constanța prin Primar, obligat să achite daune morale unui cetățean cu dizabilități! (MINUTA)

16 Jun 2022 2004

Constanța Judecătorii, chemați să constate inexistenţa rampelor şi a toaletelor pentru persoanele cu dizabilităţi. Ce se întâmplă cu dosarul

22 Dec 2020 1819

Clădirea în care funcționează piața TIC- TAC din Constanța va fi demolată. În locul ei va fi construită una nouă

13 Aug 2020 1587

Ce s-a întâmplat cu dosarul Un constănțean aflat într-un scaun cu rotile a dat în judecată Municipiul Constanţa prin Primar

14 Apr 2020 2822

Apar obligaţii nebănuite pentru asociaţiile de proprietari. Cine va suporta costurile

11 Jun 2019 5317

Propunere legislativă. Fiecare asociaţie de proprietari să aibă un club al pensionarilor

14 May 2019 2264

Rampele de acces, mărul discordiei Cum răspunde Spitalul Judeţean Constanţa la sesizarea făcută de ACIA la Avocatul Poporului

22 Nov 2016 3404

Spitalul Judeţean s-a mai ales cu o plângere din cauza lipsei rampelor de acces în ambulatoriu! Ce amenzi riscă?

25 Oct 2016 2902

Corecţii până în 2020 Confort Urban trebuie să comunice dacă lucrările efectuate respectă drepturile persoanelor cu dizabilităţi!

14 Sep 2016 2927

Sondaj de opinie 77% dintre participanţi s-au lovit de lipsa rampelor de acces în spaţiul public

22 Aug 2016 3217

Gara Constanţa, inaccesibilă propriilor cetăţeni Cât de greu ajunge un om în cărucior la liniile de tren. Ce spun autorităţile (galerie foto + video)

15 Aug 2016 7497

Sondaj de opinie V-aţi lovit de lipsa rampelor de acces în spaţiul public?

15 Aug 2016 2807

S-o vezi şi să n-o crezi! Primăria Constanţa a spus NU amenajării unei rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi

06 May 2016 2930