Vitamina C- ce este de fapt și care este rolul său în organism

Iată un articol interesant scris de Adrian Vornicu, specialist in Bioelectronică Vincent, avand domenii de competență in Micronutriție și Hidroterapie. Pentru cei care nu inteleg articolul, fiindca au fost destui, va sublienzi inca de la inceput un aspect. „Vitamina C pudra nu este de „sinteza” ci de biosinteza, adică produsa de bacterii pe suport organic de fructoza, ca si in fructe.”



"Față de celelalte vitamine, particularitatea Vitaminei C este că… nu este o vitamină. A fost descoperită imediat după descoperirea vitaminelor A si B, si neavând încă capacitatea de a-i analiza sinteza, pe baza faptului că era conţinută in unele fructe, a fost denumită Vitamina C. In 1933, cercetătorul polonez Tadeus Reichstein (1897-1996) realizează prima sinteza de acid L-abscorbic pe baza de glucoză. Formula bruta a HAS: C6H8O6 (acid ascorbic) este mult mai apropiata de cea a unei glucoze decât a unei amine, iar denumirea ei improprie se datorează doar conjuncturii perioadei când a fost descoperita.



Ea este în realitate un glucozid care poate fi creat prin sinteza bacteriana pe scara industriala. Astăzi, când cercetările unor savanţi oneşti au permis înţelegerea multiplelor procese biologice care depind de Vitamina C, aceasta trebuie redenumită din punct de vedere ştiinţific drept Hormon Anti Stres (HAS).



In 1940, 1 kg de HAS de sinteza costa in jur de 25.000 lei Kg, acum preţul public este de 50 lei Kg, ceea ce la o raţie de 1g pe zi, ar fi suficient pe 3 ani. Din anii 1960 au fost puse la punct metode biotehnologice de fermentaţie la scară industrială pentru obţinerea acidului ascorbic. Din păcate, 99,99% din aceasta producţie este folosita doar ca antioxidant (E300, E301) in industria alimentara si nu se afla in stare bruta direct la îndemâna particularilor. Spunem din păcate, pentru ca vitamina C oxidează foarte repede la umiditate, lumina si căldură.



Linus Pauling a fost cel mai celebru susţinător al Vitaminei C. Născut în 1901, Profesorul Pauling obţine premiul Nobel în chimie in 1954 pentru studiile sale despre structura proteinelor si fenomenele de oxidoreducţie. El obţine un al doilea premiu Nobel in 1963 pentru acţiunea sa împotriva testelor nucleare in atmosfera. Gratie lui s-a implementat discret si un protocol împotriva radiaţiilor ionizante.



Citește continuarea articolului pe astrocafe.ro.

Sursa foto: Pexels