Ştiaţi că...? Astăzi, artista pe care o ţară întreagă o iubeşte...

Astăzi, Maria Ciobanu, celebra interpretă a folclorului muzical românesc, împlineşte vârsta de 77 de ani. Născută pe 3 septembrie, în comuna Roşiile, judeţul Vâlcea, Maria a crescut într-o familie care iubea cântecul popular, tatăl artistei fiind instrumentist popular, în timp ce mama ei avea o voce extraordinară.
 

Maria Ciobanu a învăţat să cânte de la lăutarii renumiţi din zonă, de unde culegea doine, balade şi cântece specifice locurilor, iar oamenii din sat o numeau „Ciocârlia“ din Roşiile. În anul 1962, Maria Ciobanu este primită în Ansamblul „Ciocârlia“ din Bucureşti. Aici, printr-o bogată activitate concertistică, îşi desăvârşeşte calităţile vocale şi interpretative. Ulterior, a făcut parte din Ansamblul „Doina Ilfovului“ şi a colaborat cu numeroase ansambluri populare din capitală, precum şi din cele mai de seamă oraşe ale ţării.
De asemenea, Maria Ciobanu a susţinut spectacole în toată ţara, dar şi peste hotare, în ţări precum Iugoslavia, Cehoslovacia, Rusia, Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia şi multe altele. Repertoriul artistei cuprinde peste 500 de piese înregistrate pe discuri la radio şi TV, printre acestea numărându-se „Lie ciocârlie“, „Aurelu’ mamii“, „Vântul de vară mă bate“, „Lângă poarta am un tei“, „Cei mai frumoşi ani ai mei“, „Ce n-aş da să fiu mică“, „Roata mare“.
 
În decursul carierei, Maria Ciobanu a fost distinsă de două ori cu „Discul de Aur“, a primit Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală“. În anul 2008, i-a fost conferit gradul de Ambasador al României la ONU.
În prezent, artista cântă cu aceeaşi dăruire de la începutul carierei.
 
Sursa foto: Mediafax (fotografie de Liviu Chirica)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gabriela

03 Sep, 2014 10:54

LA MULTİ ANİ!BUNUL DUMNEZEU SA VA AJUTE SA FİTİ SANATOASA Şİ FERİCİTA ALATURİ DE CEİ DRAGİ.VE-Tİ RAMANE IN VECİ CİOCARLİA CANTECULUİ ROMANESC.

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4483

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2682

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2885

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2126

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1796

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1974

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2047

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3574

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2135

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2833

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2667

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3737

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3087

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4339

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2483