Ştiaţi că...? Astăzi este ziua de naştere a Prinţului William, Duce de Cambridge, membru al familiei regale britanice (galerie foto)

Astăzi, 21 iunie, Prinţul William, fiul mai mare al lui Charles şi al Dianei, Prinţesă de Wales, şi nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, împlineşte vârsta de 32 de ani.

William, al doilea în linia de succesiune la tronul celor 16 state independente, s-a născut la Londra şi, potrivit Wikipedia, a fost botezat în Camera de Muzică a Palatului Buckingham, iar naşii lui au fost Regele Constantin al II-lea al Greciei, Prinţesa Alexandra, verişoara paternă Lady Ogilvy, Natalia Grosvenor, ducesa de Westminster, Lady Susan Hussey, Lordul Romsey, văr patern, şi Sir Laurens van der Post.
În timpul unei vizite oficiale a părinţilor săi la Cardiff, în Ţara Galilor, a avut loc prima apariţie publică a lui William. Prinţesa Diana, care a divorţat în 1996 de Prinţul Charles de Wales, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, la un an după finalizarea divorţului.

William a fost educat la mai multe şcoli independente, a urmat Colegiul Eton şi a absolvit Universitatea St. Andrews, care, ulterior, a beneficiat de o creştere a numărului de înscrieri.
Prinţul William a fost locotenent în regimentul Cavaleriei Regale, Albaştri şi Regali. După terminarea antrenamentului la Royal Air Force College Cranwell, a obţinut brevetul de aviator, şi, în 2012, gradul de căpitan al Marinei Regale Britanice, fiind calificat să conducă misiuni de căutare şi salvare.

Urmând exemplele părinţilor săi, Prinţul William s-a implicat în numeroase activităţi umanitare, cum ar fi ajutorarea persoanelor din Africa.

În ceea ce priveşte viaţa personală, care a devenit un subiect de speculaţii pentru tabloide, în anul 2011, s-a căsătorit cu Catherine Middleton, la Westminster Abbey. Nunta a fost privită de peste două miliarde de oameni. Cu câteva ore înainte de eveniment, William a fost numit duce de Cambridge, Conte de Strathearn şi Baron Carrickfergus. Doi ani mai târziu, soţia sa a născut un băiat, Prinţul George de Cambridge.

Sursa foto: people.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4483

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2682

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2884

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2125

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1795

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1973

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2047

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3574

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2135

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2833

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2667

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3737

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3087

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4339

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2483