Ştiaţi că...? Astăzi, este Ziua Internaţională a...

În fiecare an, pe 25 septembrie, este sărbătorită Ziua Internaţională a Mediului Marin, eveniment care pune accent pe problema poluării subacvatice la nivel mondial, dar şi pe importanţa mărilor şi a zonelor costiere.
 
Sărbătorită din anul 2005, printr-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ţări din întreaga lume, printre acestea numărându-se Canada şi Marea Britanie, Ziua Internaţională a Mediului Marin face cunoscute provocările şi importanţa problemelor maritime în gestionarea economiei globale. În acest sens, sunt organizate evenimente care variază de la conferinţe şi simpozioane, până la excursii la muzee pentru înţelegerea industriei maritime în modelarea istoriei lumii. În această zi, atenţia publică este îndreptată spre un mediu acvatic curat şi productiv.
 
De-a lungul anilor, mările şi oceanele au avut un aport important asupra civilizaţiilor care au exploatat potenţialul apelor pentru atingerea unor obiective. UE s-a implicat în protejarea şi conservarea mediului marin prin stabilirea unor standarde de siguranţă mai riguroase şi prin combaterea pescuitului ilegal.

Mediul marin este o moştenire preţioasă care trebuie protejată, conservată şi refăcută.
 
Sursa foto: timeanddate.com
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4518

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2703

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2900

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2133

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1801

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1982

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2055

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3584

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2143

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2841

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2691

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3753

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3099

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4361

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2492