Știați că? Cancelarul german Angela Merkel împlinește astăzi 66 de ani



Angela Dorothea Merkel (n. 17 iulie 1954, Hamburg, Republica Federală Germania), este prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania. A fost aleasă în această funcție la data de 22 noiembrie 2005 de către Bundestag, parlamentul german, realeasă la 28 octombrie 2009, 17 decembrie 2013 respectiv 14 martie 2018, potrivit wikipedia.org.
 
Între 2000-2018 Merkel a fost președinta partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU). La alegerile federale germane din anul 2005 a fost aleasă ca membră a parlamentului german, reprezentând electoratul unei circumscripții electorale din landul Mecklenburg - Pomerania Inferioară. În presă, mai ales în cea britanică, Merkel a fost frecvent comparată cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, fiindcă ambele sunt femei care fac parte din partide conservatoare, având și un stil de conducere asemănător.
 
La 10 octombrie 2005 partidele CDU, CSU și SPD au căzut de acord ca Merkel să fie propusă în fața Bundestagului pentru fotoliul de cancelar federal. La data de 22 noiembrie 2005 Bundestagul a ales-o pe Merkel în funcția de cancelar federal, cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă și 12 abțineri.
 
După noile alegeri federale din 2009 s-a creat o nouă coaliție guvernamentală, de data asta între fracțiunea parlamentară CDU/CSU ("Uniunea creștină") și FDP (liber-democrații). Noul parlament (Bundestag) a reales-o pe Merkel drept cancelar al Germaniei. Merkel și-a numit apoi miniștrii, având drept nou vicecancelar și în același timp nou ministru de externe pe Guido Westerwelle, președintele FDP. Acest nou guvern a primit numele „Cabinetul Merkel II”.
 
În urma alegerilor federale din 2013 a format o mare coaliție (CDU/CSU-SPD). În data de 17 decembrie 2013 Angela Merkel a fost aleasă de Bundestag pentru a treia oară în funcția de cancelar federal.
În anul 2009 a fost numită de revista Forbes Magazine drept cea mai puternică femeie din lume.
La 12 octombrie 2010 Angelei Merkel i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, pentru "contribuția de importanță istorică la unificarea europeană și pentru rolul de importanță mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaționale".
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aripa de dreapta a opoziţiei conservatoare din Germania își formează propriul partid

20 Jan 2024 730

Germania. Restricții dure pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid-19

02 Dec 2021 1463

Videoconferință Ludovic Orban a discutat cu Angela Merkel despre oportunitățile de aprofundare a cooperării româno-germane

27 Nov 2020 1366

22 noiembrie 2005 - Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei

22 Nov 2020 1614

Iohannis, convorbire telefonică cu Angela Merkel despre gestionarea Covid 19. Ce alte subiecte au fost abordate

20 Nov 2020 1634

Prim-ministrul Ludovic Orban, convorbire telefonică cu cancelarul Angela Merkel

27 May 2020 1605

Cea mai puternică femeie din Europa împlineşte azi 65 de ani

17 Jul 2019 1815

Cancelarul german Angela Merkel a infirmat speculaţiile că ar putea demisiona înaintea să-şi încheie mandatul în 2021

30 Apr 2019 1573

Klaus Iohannis va participa la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german, în Germania

21 Jan 2019 1606

Angela Merkel, pentru a patra oară aleasă cancelar al Germaniei. Câte voturi a primit

14 Mar 2018 2059

Angela Merkel, desemnată cea mai puternică femeie din lume pentru al șaptelea an consecutiv

03 Nov 2017 2246

Rezultate finale după alegerile din Germania. Conservatorii cancelarului german Angela Merkel au obținut victorie netă

25 Sep 2017 2414

Alegeri în Germania Angela Merkel, din nou în fruntea Germaniei. Iată primele rezultate!

24 Sep 2017 2402

Franța La Republique En Marche, partidul lui Macron, pe primul loc în alegerile parlamentare

12 Jun 2017 3141

Surse. După vizita de la Casa Albă, Klaus Iohannis se va întâlni cu Angela Merkel şi Emmanuel Macron

10 Jun 2017 2651