Ştiaţi că...? Într-o zi de 3 iulie, Jim Morrison...

Se împlinesc 43 de ani de la moartea solistului american şi liderul formaţiei rock „The Doors”, Jim Morrison. Artistul s-a stins din viaţă la Paris, la vârsta de 28 de ani, în urma unui atac de cord. Mormântul său, vizitat de sute de fani, a devenit un loc de pelerinaj.
În anul 1996, când s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Morrison, 15.000 de admiratori s-au adunat pentru a-i cinsti memoria. În prezent, există numeroase teorii contradictorii cu privire la ultimele ore din viaţa lui Jim Morrison, printre acestea numărându-se şi un asasinat, comandat de cei care duceau o luptă activă cu membrii mişcării Hippie.
 
Jim Morrison, devenit o legendă încă din timpul vieţii, a avut o reputaţie de om impulsiv şi nestăpânit, iar biografia lui este învăluită în mister şi speculaţii. Pasionat de literatură şi filosofie, a compus numeroase cântece şi a studiat cinematografia la UCLA, unde a început să consume diferite tipuri de narcotice.

În 1965, Morrison l-a cunoscut pe Ray Manzarek, cu care a format trupa rock „The Doors”, alături de John Densmore şi Robby Krieger. Potrivit Wikipedia, numele formaţiei provine de la un vers celebru al lui William Blake, „Dacă uşile percepţiei ar fi curăţate totul i-ar apărea omului ca ceea ce este, infinit”. În 1993, trupa a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame şi trei dintre albumele formaţiei au apărut în lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor, clasament realizat de revista Rolling Stone.
 
Sursa foto: abc.net.au

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4508

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2699

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2893

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2130

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1800

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1980

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2051

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3581

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2140

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2840

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2685

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3746

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3095

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4346

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2488