Ştiaţi că...? Lev Tolstoi, scriitorul care şi-a petrecut ultimele zile din viaţă departe de familie...



Cunoscutul scriitor Lev Tolstoi s-a stins din viaţă la data de 20 noiembrie 1910, la vârsta de 82 de ani. El a fugit de acasă, noaptea, pe ascuns. De atunci și până în prezent, împrejurările plecării și morții marelui scriitor rus au dat naştere unor speculaţii.
 
Contrastul dintre viaţa sa liniştită şi mizeria în care trăia poporul i-a provocat suferinţă şi l-a îndreptat spre decizia de a-şi părăsi soţia şi a duce o viaţă de ascet. Se spune că, la câteva zile după ce şi-a părăsit familia, a fost răpus de o pneumonie, în gara de la Astapovo, localitate care în prezent îi poartă numele.

Lev Nicolaevici Tolstoi, pe numele lui complet, s-a născut într-o familie din nobilimea rusă. S-a împărţit între studii literare şi juridice, încercări de reformare a vieţii ţăranilor, călătorii, dar şi activităţi militare.
 
Talentul său literar a fost remarcat de poetul Nicolai Nekrasov, care i-a publicat primele lucrări în paginile unei reviste. Între 1863 şi 1877, a scris capodoperele „Război şi pace” şi „Anna Karenina”.


În 1854, Tolstoi prezenta un tablou ironic despre el însuşi: „Cine sunt? Unul dintre cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică, a intrat în lume la şaptesprezece ani; (...) Să vedem acum ce reprezintă personalitatea mea. Sunt urât, stângaci, murdar şi prost educat, în sensul monden al acestui cuvânt. Sunt arţăgos, plictisitor cu alţii, lipsit de modestie, intolerant şi timid ca un copil. Cu alte cuvinte, sunt un bădăran. Câte mai ştiu le-am învăţat singur, prost, pe apucate, fără legătură, fără un plan, şi încă este foarte puţin spus. Sunt necumpătat, nehotărât, nestatornic, absurd de înfumurat şi exuberant ca toţi oamenii slabi. (...) Sunt atât de ambiţios şi această înclinare a firii mele a fost atât de puţin satisfăcută, încât deseori mi-e teamă că dacă aş fi pus să aleg între glorie şi virtute, m-aş hotărî pentru prima...”.

A lăsat omenirii o uriaşă moştenire literară, ce cuprinde romane, nuvele, povestiri, basme, istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critică literară sau literatură ştiinţifică, precum şi o bogată corespondenţă. Printre operele sale cele mai importante se numără: "Învierea" (1899), "Amintiri din Sevastopol" (1855-1856), "Trei morţi" (1859), "Cazacii" (1863), "Prizonierul din Caucaz" (1872), "Ivan Prostul" (1886), "Sonata Kreutzer" (1889 - 1891), "Stăpân şi slugă" (1895), "Puterea întunericului" (1887), "Cadavrul viu" (1911; scris în 1900), "Ce este arta?" (1897), "Copilăria" (1852); "Adolescenţa" (1854); "Tinereţea" (1856).
 
Sursa foto: sportb.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că... Romancierul Lev Tolstoi s-a născut la 9 septembrie 1828?

09 Sep 2021 2042

Știați că? Lev Tolstoi, unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii, s-a născut la 28 august 1828

28 Aug 2021 2748

Zeci de cărți din Biblioteca Virtuală Humanitas puse, gratuit, la dispoziția publicului

05 Apr 2020 2909

Călători străini prin Dobrogea (CLXI) - Lev Tolstoi (Rusia) (galerie foto)

22 Nov 2017 2717

Banc Plăcerea plăcerii

12 Feb 2015 1941

Ştiaţi că...? Tolstoi, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai lumii...

20 Nov 2014 1913

Lev Tolstoi. Google a creat un Doodle special la aniversarea celebrului scriitor

09 Sep 2014 2490

Ştiaţi că...? Autorul romanului „Anna Karenina“...

09 Sep 2014 2767