Ştiaţi că...?Misterioasa moarte a scriitorului Edgar Allan Poe...



Edgar Allan Poe, un adevărat maestru al macabrului, a adus o contribuţie decisivă genurilor horror şi SF. Niciuna dintre poveştile sale nu a fost mai misterioasă decât moartea lui. La data de 7 octombrie 1849, scriitorul a decedat, iar circumstanțele care au dus la moartea sa, precum și cauza decesului nu au fost elucidate nici până în prezent.
 
Cu patru zile înainte de data morţii, Poe a fost găsit delirând pe străzile din Baltimore, îmbrăcat cu haine care nu-i aparțineau. A fost dus la Spitalul Washintgon College, unde a şi a decedat. În timpul celor patru zile petrecute în spital, scriitorul nu a fost suficient de coerent pentru a povesti cum a ajuns în starea în care era.
 
Există numeroase teorii cu privire la cauza morții scriitorului: sinucidere, crimă, holeră, sifilis, rabie. Însă nimeni nu a reușit să stabilească vreodată cu exactitate ce l-a omorât. Epitaful său, cioplit într-o placă de piatră şi prezentând un corb în relief, este: „Zise Corbul, Niciodată.”

Edgar Allan Poe şi primul roman poliţist din lume

Numele lui Edgar Allan Poe este legat de publicarea primului roman poliţist din lume, „Crimele din Rue Morgue”. Cartea a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, „istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului, care cercetează moartea a două femei. La locul crimei, el găsește un fir de păr care nu pare a fi uman. 

Dupin este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personaje Sherlock Holmes şi Hercule Poirot. Rolul lui Poe în crearea literaturii polițiste este reflectat de Premiile Edgar, acordate anual de către Mystery Writers of America. 

[Inserează/Editează ancoră] Sursa foto: www.smithsonianmag.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorul care „și-a făcut din viață un vis”. Elogiul dobrogeanului Pericle Martinescu față de Edgar Allan Poe

19 Jan 2023 1172

#DobrogeaDigitală Viața și opera lui Edgar Allan Poe, „marcate cu sigiliul de foc al geniului”

19 Jan 2022 2762

#DobrogeaDigitală „Destinul lui Edgar Poe se numeşte ghinion”

19 Jan 2021 2231

#DobrogeaDigitală Tragicul sfârșit al maestrului macabrului – Edgar Allan Poe

07 Oct 2020 3332

#DobrogeaDigitală - „Balada morții lui Edgar Poe”, de Pericle Martinescu La 27 de ani s-a căsătorit cu verișoara lui de doar 13 ani

16 May 2020 4406

S-a născut într-o zi de 19 ianuarie şi a adus o contribuţie decisivă genurilor horror şi SF

19 Jan 2017 1931

Edgar Allan Poe - Steaua serii

08 Oct 2016 2690

Joan Aiken. GOOGLE are un nou DOODLE în cinstea scriitoarei. Citeşte despre viaţa şi opera ei

04 Sep 2015 1949

Ştiaţi că...? Se împlinesc 174 de ani de la publicarea primului roman poliţist din lume

20 Apr 2015 1818