Ştiaţi că...? Paul Gauguin, un aventurier și un geniu...

Pictorul francez Paul Gauguin a murit pe 8 mai 1903, în anul în care „Salonul de Toamnă” a dedicat o întreaga sală lucrărilor sale.
 
În tinereţea sa, Gauguin s-a bucurat de o carieră de succes ca om de afaceri, ducând o viaţă liniştită. Apoi, apropiindu-se de vârsta maturităţii, a decis că vrea să devină pictor. Motivat de dorinţa lui de a găsi un paradis şi de a-l imortaliza pe pânză, a călătorit foarte mult. La „Academia Colarossi” a învaţat secretele picturii după model.
 
Pentru a se întreţine, Gauguin a vândut o mare parte dintre creaţiile sale. Nerăbdarea de a ieşi din lumea aparenţelor, pentru a intra în profunzime, l-a purtat spre o artă care, fără a se îndepărta de elementele simbolice, încearcă să îmbine adevărul emoţional dincolo de aparenţă realului, unde armoniile cromatice au semnificaţii spirituale, conform istoria-artei.blogspot.ro.
 
Inspirat, printre altele, din călătoriile sale, Paul Gauguin a reuşit să creeze opere extraordinare, care reflectă viziunea sa asupra vieţii. Printre cele mai importante lucrări se numără „Viziune după predică”, „Fata din Tahiti”, „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”, „Calul Alb”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pictura zilei „Odihnă după muncă” de Vincent van Gogh

15 Sep 2015 5441

Pictura zilei „Floarea soarelui” de Vincent van Gogh

29 Jul 2015 7556

Ştiaţi că...? În 1848 – Se naşte un mare pictor francez (galerie foto)

07 Jun 2015 2179

Ştiaţi că...? Într-o zi de 8 mai, pictorul francez Paul Gauguin...

08 May 2015 1725

Ştiaţi că...? Într-o zi de 23 decembrie, Vincent van Gogh şi-a tăiat o parte din urechea stângă

23 Dec 2014 4450

Pictura zilei „Viziune după predică" de Paul Gauguin

22 Jul 2014 4882

Tere Moana, în Portul Constanța

12 Jun 2014 1804

Pictura zilei „Când te vei mărita?” (1892) de Paul Gauguin

07 Jun 2014 3732

Ştiaţi că...? Pictorul Paul Gauguin s-a născut pe 7 iunie

07 Jun 2014 2242