Ştiaţi că...? Într-o zi de 23 decembrie, Vincent van Gogh şi-a tăiat o parte din urechea stângă

Considerat unul dintre cei mai importanţi pictori din istorie, Vincent van Gogh, în seara zilei de 23 decembrie 1888, cuprins de un atac de panică, îşi taie o parte din urechea stângă, pe care o oferă unei dame de companie, pe nume Rachel, împachetată într-o bucată de pânză. Van Gogh a fost internat de urgenţă.
 
Pictorul nu şi-ar fi tăiat singur lobul urechii, ci ajutat de prietenul său, Paul Gauguin, care era oaspetele lui Van Gogh. Istoricii au precizat că nu se ştie cu exactitate dacă a fost un accident sau o încercare de a-l răni pe Van Gogh. Cei doi artişti au declarat la poliţie că pictorul Van Gogh s-a automutilat. De asemenea, se mai spune că, înainte de a-şi tăia o parte din ureche, fără un motiv anume, Vincent a încercat să-l rănească pe Gauguin.
 
În decursul vieţii, Vincent van Gogh a suferit de multe boli, mai ales de afecţiuni psihiatrice, care şi-au pus amprenta şi asupra picturii artistului. Hotărât să se vindece, în 1889, s-a internat la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole.
 
Lucrările lui Vincent van Gogh au avut o influenţă remarcabilă asupra artei secolului al XIX-lea. Prima sa creaţie care s-a bucurat de succes a fost „Mâncătorii de cartofi”, realizată în 1885. Potrivit Wikipedia, Vincent van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi şi 1.100 de desene şi schițe. 
În prezent, multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete şi peisaje, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe picturi din lume. De exemplu, în 1998, tabloul „Portret al artistului fără barbă” a fost vândut pentru suma record de 71,5 milioane de dolari, încadrându-se astfel printre cele mai scumpe tablouri din lume. Licitaţia a avut loc în New York, iar preţul final a depăşit de trei ori suma estimată iniţial.
 
Sursa foto: www.wikiart.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 728

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 498

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 436

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 334

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 352

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 729

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 466

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 416

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 398

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 486

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 480

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 521

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 735

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 368