Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, vineri, 26.04.2024, ora 12. 00.

Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte printre care și proiectul de hotărâre nr. 192/2024 privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța.

Au fost solicitate avize de la comisiile de specialitate nr.1 și nr. 5.

Inițiator este primarul municipiului Constanța, Vergil Chiţac.

Prezentul proiect de hotărâre are în vedere atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiulul Constanta a unor imobile situate în municipiul Constanta, în vederea inscrieril în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară şi completării inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Constanţa, conform prevederilor OUG nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în vederea întocmirii inventarului bunurilor care aparţin domeniulul public al municipiului Constanţa este necesară menţionarea actului prin care bunul a fost dobândit în proprietatea publică a Unităţii Administrativ Teritoriale - municipiul Constanţa, drept pentru care se impune ca, prealabil inventarierii să fie atestată apartenenţa bunurilor la domeniul public al municipiului Constanţa

Înscrierea în cartea funclară a acestor suprafete de teren se va face potrivit prevederilor Legii nr.7/1996, a cadastrului şi publicitătii imobiliare, şi valoarea de inventar se va stabili în urma evaluării de către un evaluator autorizat.

Conform proiectului, luând în considerare:
- identificarea şi localizarea nr.R153644/14.02.2024 a imobilului situat în Constanţa, str. Unirii Intersecţie cu Bd. Mamaia în suprafaţă de 4.525 mp conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şi adresa nr.R557/08.01.2024 a Biroului evidenţă şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- Identificarea şi locallzarea nr.51908/11.03.2024 a imobilului situat in Constanţa, Bd. Mamaia nr.411 în suprafaţă de 134 mp conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografle digitală, precum şi adresa nr.R231975/11.12.2023 a Biroului evidenţă şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;

- Identificarea şi localizarea nr.51906/11.03.2024 a imobilului situat în Constanţa, Bd. Mamaia nr.417B în suprafaţă de 98 mp conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi carthgrafie digltală, precum şi adresa nr.R231975/11.12.2023 a Biroului evidenţă şi date urbane referitoare la destinaţia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.215597/15.11.2023 a imobilului situat în Constanta, str. Sentinelei intersectle cu str,Intrarea Sentinelei în' suprafată de 34,20 mp conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală, precum şl adresa nr.R215238/14.11.2023 a Biroului evidentă şi date urbane referitoare la destinatia terenului;
- identificarea şi localizarea nr.24097/09.04.2024 a imobilulul situat în Constanta, zona Cotton Beach - Ceas solar în suprafată de 626 mp (S1=421 mp, S2 = 205 mp) conform planurilor vizate spre neschimbare de către Serviciul topografie, cadastru şi cartografie digitală; precum şi adresa nr.R19318/01.02.2024 a Biroului evidentă şi date urbane referitoare la destinatia terenului.

„În temeiul prevederilor art. 136 alin: (1) şi alin.(8) lit.a) dln OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, initiez proiectul de hotărâre privind atestarea apartenentei la domeniul public .al municipiului Constanta a unor imobile situate în municipiul Constanta“ – se arată în documentul semnat de Priumarul Vergil Chițac.

Proiectul de hotărâre poate fi studiat în integralitate în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Beneficiar, afaceristul Viorel FarcașDeputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierii locali din Constanța au pe masă un proiect ce vizează o construcție din cimitirul Constantin Predescu (DOCUMENT)

30 May 2024 746

Ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM, suplimentată Înainte de alegeri, primarul propune fuziunea dintre Confort Urban și Administrația Fondului Imobiliar! (DOCUMENTE)

29 May 2024 655

Ședință CLM Primăria Constanța, proiect pentru vânzarea terenului de pe strada Pescarilor 17C

28 May 2024 561

Ședință CLM Suma pentru reabilitarea Casei Căsătoriilor din Constanța crește la peste 16 milioane de lei fără TVA

27 May 2024 737

Constanța Un proiect al obiectivului de reamenajare a parcului din Poarta 6 este în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

26 May 2024 743

Ședință CLM Constanța Proiect de hotărâre aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ale CT BUS SA​ (DOCUMENT)

26 May 2024 929

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre pentru aprobarea situațiilor financiare ale societăţii Confort Urban SRL (DOCUMENT)

26 May 2024 464

Ședință CLM Aleșii locali votează execuția bugetului local pe anul 2023. Excedentul a depășit 2 milioane de lei (DOCUMENT)

26 May 2024 400

Ședință CLM Consilierii aprobă comisionul de risc pentru garantarea de către municipalitate a împrumutului contractat de SC Termocentrale Constanţa SRL (DOCUMENT)

26 May 2024 483

Ședință CLM Se modifică HCL nr. 41/2023 prin care municipalitatea a contractat anul trecut împrumutul în valoare de maximum 253.918.900 lei (DOCUMENT)

26 May 2024 439

Ședința CLM Constanța Consilierii locali vor analiza situațiile financiare ale Termoficare Constanţa SRL (DOCUMENT)

26 May 2024 541

Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în ședință! Mai multe proiecte, pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

24 May 2024 539

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 1031

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 763

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 635