Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

Foto cu rol ilustrativ: revista TomisConsiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, vineri, 26.04.2024, ora 12. 00.

Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte printre care și proiectul de hotărâre nr. 207/2024 privind aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica şi acordării sumei de 340.000 lei cu titlul de contribuţie finaciară pentru anul 2024.

Au fost solicitate avize de la comisiile de specialitate nr. 1şi nr. 4.

Inițiator este primarul municipiului Constanța, Vergil Chiţac.

Potrivit proiectului sumele pe care Fundaţia Pontica le-a folosit pentru revista de cultură Tomis şi pentru realizarea acţiunilor sociale şi culturale au provenit din fonduri de la bugetul local, sponsorizări şi o finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Pentru realizarea obiectivelor Fundaţiei „Pontica" şi ale strategiei culturale a municipiului Constanţa, document esenţial în domeniul cultural, elaborat prin contribuţia societăţii civile şi a oamenilor de cultură din municipiu şi aprobat de Consiliul Local, continuitatea este crucială, iar asigurarea, din bugetul local, a mijloacelor financiare pentru editarea revistei este o condiţie sine qua non.

Prin solicitarea Fundaţiei „Pontica" transmisă şi înregistrată la Primăria municipiului Constanţa cu nr. 81380/16.04.2024, se solicită, în baza raportului de activitate pentru anii 2022 - 2023, alocarea de fonduri în cuantum de 340.000 de lei pentru anul 2024 privind desfăşurarea în anul 2024 a activităţilor derulate de către Fundaţie.

În proiect se menționează că în anul 2023 nu a fost solicitată alocarea de fonduri.

Sumar financiar

•Patrimoniu infiinţare: 500.000 lei - fonduri de la bugetul local;
•Sponsorizări atrase: 200.000 USD şi 10.000 EUR - fonduri private.;
•Finanţare nerambursabilă Administraţia Fondului Cultural Naţional: 20.425 lei

Fondurile atrase au fost folosite pentru realizarea proiectelor fundaţiei şi publicarea „Tomis - revistă de cultură".

Proiectul de hotărâre poate fi studiat în integralitate în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.