Doliu în Constanța. Fostul director al RATC a decedat



Fostul director al RATC Constanța, Dumitru Coiciu, a murit.

Anunțul a fost făcut pe profilul de Facebook, al fiului său, Radu Coiciu.

Iată ce mesaj a transmis acesta: 

„Cu părere de rău vă anunțăm că tatăl meu, Coiciu Dumitru, a trecut în neființă. Pentru un ultim omagiu, trupul neînsuflețit va fi depus la Casa Albastră, etaj, începând cu după-amiaza aceasta”.



Reprezentanții CT BUS au transmis condoleanțe familiei îndurerate. 
 

Angajații CT BUS, colegi și prieteni, au aflat cu tristețe în această dimineață că s-a stins din viață fostul director al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, Dumitru Coiciu.
 

Acesta a condus destinele regiei ca director general în perioada 2001 – 2013 și ca director adjunct până în 2020. De numele lui se leagă începerea procesului de modernizare a societății de transport public a orașului. Totodată, Dumitru Coiciu a fost și președintele Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român.

Vestea fulgerătoare a trecerii sale în neființă ne-a lăsat un gol în suflet tuturor celor care l-am cunoscut. Suntem alături de familia greu încercată în aceste momente! Sincere condoleanțe!- transmit reprezentanții CT BUS. 

 


Citește și:



Doliu în lumea filmului. A murit unul dintre actorii de legendă de la Hollywood


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează și proiectul imobiliar de la fosta bază RATC!

19 Mar 2024 768

Începe demolarea A fost desemnată firma care va realiza proiectarea parcului promis de administrația Chițac pe strada Eliberării din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

16 Feb 2024 23679

Sondaj de opinie Considerați sigur transportul public în Constanța?

28 Jan 2024 1337

Fostul director al RATC, Dumitru Coiciu este condus astăzi pe ultimul drum (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 1627

Felix Stroe- „Deplâng trecerea la cele veșnice a prietenului, colegului, colaboratorului și profesionistului Dumitru Coiciu“

15 Jan 2024 890

CT BUS aduce omagiu fostului director, Dumitru Coiciu

15 Jan 2024 948

UPDATE Felicia Ovanesian l-a acționat în instanță pe Primarul Municipiului Constanța! „Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“

15 Dec 2023 1324

PUZ-ul pentru ansamblul rezidențial pe care afaceristul Tănase Bela vrea să-l ridice pe fosta bază RATC, în consultare publică (DOCUMENT)

13 Oct 2023 2948

Un nou proiect după anularea celor cu 39 de etaje Spaniolii de la Bogaris intenționează să ridice un nou ansamblu rezidențial în zona fostei baze RATC din Constanța

18 Jul 2023 3093

24 și 39 de etaje Final de poveste în procesul pentru construirea celor mai înalte blocuri din municipiul Constanța. Ce spun părțile

30 Jun 2022 6398

Blocuri de 24 și 39 de etaje Fără zgârie-nori în locul fostei baze RATC! Instanța a anulat definitiv PUZ-ul

29 Jun 2022 2310

Clădiri înalte de 24 de etaje Procesul pentru construirea celor mai înalte blocuri din municipiul Constanța a ajuns la Curtea de Apel

08 Dec 2021 5397

Constanța Șoferul unui autobuz, rănit în urma unui accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

09 Nov 2021 2466

Polaris M Holding Constanța angajează

23 Jun 2021 2154

Polaris M Holding Constanța angajează

17 Jun 2021 1857