Soarta deputatului Rizea va fi decisă dimineață de colegii de la Cameră

Cererea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, a ajuns la Camera Deputaților, Biroul Permanent urmând să se reunească mâine dimineață pentru a stabili calendarul analizei documentelor.
 
"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul-șef (...) a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului Rizea Cristian", se arată într-un comunicat al DNA.
 
Potrivit procurorilor anticorupție, Rizea este cercetat pentru trafic de influență, spălarea banilor în formă continuată (două acte materiale) și influențarea declarațiilor (două fapte). Deputatul mai este acuzat că a încercat să influențeze doi martori din dosarul în care era cercetat de procurorii anticorupție.





Sursa foto: obiectivbr.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 785

IPJ Constanța cumpără kituri de prelevare salivă! Iată de la cine și care este valoarea contractului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 540

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 645

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1871

IPJ Constanța cumpără de la Draeger România kit de prelevare salivă pentru Drager Drog Test! Care este valoarea achiziției (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 799

Școala de Tae Chun Do Constanța, medalii la Campionatul Național de Kickboxing Freestyle (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 853

Proiect aprobat de Senat Spațiile comerciale mai mari de 2.000 metri pătraţi ar putea fi obligate să dispună de centre de prim ajutor

11 Mar 2024 946

Deputata Cristina Rizea a participat dezbaterea despre femei și abuzurile sexuale din lumea sporturilor, la Bruxelles

08 Mar 2024 587

Propunere legislativă Instituirea obligativității utilizării materialelor ignifuge pentru izolarea clădirilor

27 Feb 2024 643

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4944

Instituirea „Zilei Părinților de Îngeri” și decontarea a 10 ședințe de consiliere psihologică pentru aceștia a trecut în unanimitate de Senat

11 Dec 2023 845

Proiect Farmaciile ar putea fi amplasate la distanță de minim 500 metri una față de cealaltă

03 Dec 2023 1075

Deputatul Cristina Rizea „Dezbaterea Trenului Metropolitan Constanța, o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport public în 2021-2027” (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 891

Justiție Constanța. Trei persoane fizice și o firmă (Real Nobless Concept SRL), trimise în judecată

19 Nov 2023 873

Înalta Curte reduce pedeapsa în cazul fostului parlamentar PSD Cristian Rizea

13 Nov 2023 1093