Averea și interesele lui Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina, județul Constanța (DOCUMENTE)

  • Edilul Dumitru Chiru nu deține terenuri sau locuințe în proprietate
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina din județul Constanța.
 
Conform ultimei declarații de avere, depusă la data de 30 mai 2023, edilul nu are terenuri sau locuințe în posesie. De altfel, nu are niciun alt fel de bun în posesie. Totodată, conform aceluiași document, Dumitru Chiru a contractat un împrumut de la Comuna Lumina, în valoare de 100.440 lei, scadent în anul 2037.
 
Ca venituri, Dumitru Chiru a declarat suma de 98.380 lei, de la Primăria Lumina. Conform declarației de interese, el este președintele organizației PSD Comuna Lumina.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Dumitru Chiru. 

  

Citește și:

Declarații de avere Constanța Ștefania Cealera, primarul comunei Oltina, averea și interesele (DOCUMENTE)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Sportivii de la Shobu Lumina, peste 50 de medalii la „Moldavian Challenge Cup“ (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1499

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2593

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2205

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 august 2023

30 Aug 2023 1317

Un parc tematic va fi amenajat în satul Sibioara din comuna Lumina, județul Constanța

05 Jun 2023 2059

17 medalii pentru CS Shobu Lumina la competiția „Micul Samurai“ (GALERIE FOTO)

15 May 2023 2425

Soția primarului din Lumina și-a deschis o nouă firmă. Cu ce se va ocupa

04 Mar 2023 2392

Sărbătoare mare în comuna constănțeană Lumina! Primarul Dumitru Chiru, la ceas aniversar

16 Dec 2022 1982

De Ziua Națională a României, sportivei Amalia Niță i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Lumina (GALERIE FOTO)

01 Dec 2022 3411

Amalia Niță, campioană europeană de junioare la box, va fi desemnată cetățean de onoare al comunei Lumina

13 Oct 2022 2680

UPDATE Prefectul județului Constanța a contestat în instanță demiterea viceprimarului comunei Lumina. Ioan Roman, repus pe funcție

22 Sep 2022 1757

De ce nu mai sunt scoase la licitație două săli de clasă din Lumina? Ce spune primarul

05 Sep 2022 1273

Viceprimarul comunei Lumina, județul Constanța, demis din funcție. Ce a precizat acesta

03 Sep 2022 2246

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6233

Angajați din primăria Lumina se judecă pentru sporurile imputate de Camera de Conturi. Edilul Dumitru Chiru a emis decizia de recuperare a acestora

16 Jan 2021 2600