Cu venituri ţinute secret Sporeşte averea consilierului PSD Vasile Chirondojan (document)



Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie 2015, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
„Verificarea“ averilor deţinute de aleşii municipali din Constanţa a ajuns la consilierul PSD Vasile Chirondojan, aflat la al doilea mandat în Consiliul Local Municipal. Ca şi în cazurile precedente, pentru a vedea care este evoluţia avuţiei sale, am analizat declaraţiile de avere din 2014 şi 2015. Aşa am constatat că în documentul datat 15.06.2015 au apărut două autoturisme - o Dacia Papuc, fabricată în 2003, şi un Mercedes-Benz, fabricat în anul 2010.
 
În ceea ce priveşte veniturile familiei Chirondojan, potrivit declaraţiei de avere din 12.06.2014, acestea au fost de 188.884 de lei. Un an mai târziu, la acelaşi capitol, în declaraţia de avere apar date menite să evite informaţiile la obiect. Astfel, în loc să-şi treacă veniturile încasate în anul fiscal 2014 ca administrator al SC Mamaia 2000 SRL, Vasile Chirondojan a preferat să menţioneze cifra de afaceri a firmei şi să adauge „venituri din vânzare marfă“.
 
De asemenea, dacă în declaraţia de avere din 2014 apare că a încasat 8.400 de lei - „venituri din pensii“, în declaraţia din 2015, consilierul municipal PSD a omis să mai treacă suma.
 
Comparând cele două documente, observăm diferențe la rubrica destinată veniturilor soţiei. În anul fiscal 2013, ca director al SC Mamaia 2000 SRL, aceasta apare fără venit, iar un an mai târziu, figurează cu un salariu anual de 11.208 lei. În fine, per total, la capitolul venituri, în anul fiscal 2013, familia Chirondojan a avut încasări de 188.884 de lei, iar un an mai târziu, acestea au însumat 266.254 de lei.

Potrivit declaraţiilor de interese aferente perioadei analizate, consilierul PSD deţine 20 de acţiuni la SC Mamaia 2000 SRL, estimate la 200 de lei.
 
În rest, alesul local se menţine pe poziţie. El şi-a păstrat funcţiile de preşedinte atât la Clubul Sportiv Cleopatra Mamaia, cât şi la Asociaţia  Sportivă Oval 5 Rugby Beach. În privinţa apartenenţei politice, Vasile Chirondojan este consecvent - rămâne activist în cadrul PSD Constanţa.
 

În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului PSD.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14406

Amânare în procesul intentat de Primăria Constanța moștenitorilor fostului consilier, Vasile Chirondojan

23 Feb 2024 983

UPDATE Moment de reculegere în memoria lui Vasile Chirondojan la competiţia de la Mamaia

29 Apr 2021 3661

În Joia Mare, regretatul Vasile Chirondojan ar fi împlinit 75 de ani. În aceeaşi zi, se desfăşoară competiţia memorială

27 Apr 2021 4869

Decizii luate de moștenitorii fostului consilier local PSD, Vasile Chirondojan

28 Jan 2021 2517

Retrospectivă Decesele care au îndoliat sportul constănţean în 2020. Înmormântare de Crăciun. Băiat de 13 ani mort!

05 Jan 2021 7235

După decesul lui Vasile Chirondojan, noul preşedinte al CS Cleopatra Mamaia este Victor Bezuşcu

20 Dec 2020 3960

Constanța A murit Vasile Chirondojan, președintele Clubului Sportiv Cleopatra

26 Nov 2020 10809

Fostul consilier Vasile Chirondojan îşi întregeşte proprietatea din staţiunea Mamaia. Consilierii locali trebuie să aprobe vânzarea unui teren

27 Jun 2018 5289

Vasile Chirondojan, fost consilier local, a obţinut un act important de la municipalitate pentru hotelul Cleopatra din Mamaia

29 Mar 2018 3727

Astăzi este sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare La mulţi ani tuturor celor care îşi celebrează ziua numelui!

01 Jan 2016 4259

După demisia lui Radu Mazăre Şedinţă extraordinară a CLM Constanţa pentru desemnarea viceprimarului care va prelua atribuţiile de primar

05 Jun 2015 3511

O declaraţie de avere cu probleme? „Nea Ţuţu“ a rămas fără maşini (document)

24 Jul 2014 3667

Ce s-a discutat la şedinţa din luna mai a Consiliului Local Municipal Constanţa Privilegii hilare solicitate de aleşii noştri

23 Jun 2014 2998