Declarație de avere Tudor Voicu, șef district la DRDP Constanța, deține împreună cu familia un apartament (DOCUMENTE)

 

 
• Tudor Voicu este șef district la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța - secția de Drumuri Naționale Constanța.
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Tudor Voicu a înscris un apartament.
• Tudor Voicu a menționat și că e membru de sindicat.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Tudor Voicu, șef district la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța - secția de Drumuri Naționale Constanța.
 
În ultima declarație de avere, prezentă pe site-ul instituției și înregistrată pe 18 februarie 2022, Tudor Voicu a menționat că deține împreună cu familia un apartament.
 
În suprafață de 52 de metri pătrați, apartamentul este în Constanța, a fost dobândit în anul 1992, prin contract de vânzare - cumpărare, coproprietari (cu 50% cotă parte fiecare) fiind Tudor Voicu și Marioara Voicu.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Tudor Voicu a înscris veniturile sale din salarii, astfel: din salarii - 59.129 lei (salariat DRDP)

 
În declarația de interese, Tudor Voicu a menționat că este membru în sindicatul „Ilie Radu“.
 

În precedenta declarație de avere, înregistrată pe 21 mai 2021, angajatul DRDP a înscris și un credit bancar, contractat la BCR în 2016 și scadent în 2021. În ce privește veniturile, au fost menționate cele salariale ale lui Tudor Voicu, în sumă de 46.011 (monedă neprecizată), de la DRDP Constanța. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale lui Tudor Voicu.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Declarație de avere
Gabriel Rădulescu, adjunct șef secție la DRDP Constanța, deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziție de artă la sediul CFR Infrastructură Constanța! Ce lucrări pregătesc angajații

04 Jul 2023 776

Fiul cel mare al Gabrielei Firea cesionează constănțencei Daiana Voicu părțile sociale din Carlyle Finance SRL

18 Aug 2022 10075

Mai mulți abonați din Cernavodă, fără apă

04 May 2021 1165

Cutremur în Dobrogea!

22 Apr 2021 2889

Județul Tulcea Petrecere de logodnă, întreruptă de polițiști

20 Mar 2021 2042

7 martie 1968 - TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului „Cerbul de Aur”

07 Mar 2021 1595

Eurovision 2021 Roxen va reprezenta România cu piesa „Amnesia”

05 Mar 2021 2212

Incendiu de vegetație în județul Tulcea, din cauza unui foc deschis

27 Feb 2021 1625

Ministrul apărării naționale și premierul, vizită în garnizoana Craiova

05 Nov 2020 1587

Au fost validați consilierii locali ai Orașului Cernavodă. Lista completă

27 Oct 2020 3506

Doliu în lumea presei românești! Jurnalistul Mihnea Petru-Pârvu s-a stins din viață!

23 Aug 2020 2273

Un cunoscut actor din filmul "Toate pânzele sus" s-a stins din viață!

16 Jul 2020 1801

Constanța Biciclist de 22 de ani, prins băut după ce a intrat într-un autoturism parcat

15 Jul 2020 1605

Final de colaborare FC Farul Constanța se desparte de zece jucători

22 Jun 2020 3257

Constanța Lucrări de asfaltare a carosabilului pe strada Olteniei

08 May 2020 1983