Declarații de avere Constanța Dana Nicoleta Domolescu, inspector în construcții în Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

  • Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale Danei Nicoletei Domolescu, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Danei Nicoleta Domolescu, inspector în construcții în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Constanța.
 
Prin Dispoziția semnată pe 15 martie 2023 de Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, disponibilă în Secțiunea Documente, Dana Domolescu a fost numită membru ISC în comisia de recepție la terminarea lucrărilor la obiectivul „Montare panouri rol informativ în cadrul Proiectului «Modernizare infrastructură de transport  regională pe tronsonul DJ226A Cetatea Histria – DN22/ Tariverde»“.
 
În declarația de interese completată în data de 25 mai 2023, Dana Nicoleta Domolescu nu a precizat niciunul.
 
În declarația de avere completată în aceeași zi, inspectorul în construcții a precizat că în anul 2020 a moștenit două terenuri, fiind vorba despre un teren intravilan de 644 mp, în Constanța, și unul agricol, de 21.250 mp, în localitatea constănțeană Ion Corvin.
 
Anterior, în 2019, Dana Nicoleta Domolescu moștenise un apartament de 63 mp în Constanța, care s-a adăugat unui apartament de 70 mp, tot în Constanța, pe care aceasta îl cumpărase în 2018.
 
În continuare, Dana Nicoleta Domolescu a menționat un autoturism Audi Q2 fabricat în 2020 și deținut în baza unui contract de vânzare cumpărare, dar și bijuterii și obiecte de artă dobândite în perioada 2019 – 2020 în valoare de 12.000 de euro.
 
Activele financiare se ridică la 14.249 de lei și 15.534 de euro, reprezentând conturi sau depozite deschise în perioada 2003-2023 (contul în euro a fost deschis în 2019).
 

Venitul anual al inspectorului în construcții s-a ridicat la 8.428 de lei (stimulent de inserție) și 70.839 de lei (salariu de la ISC Constanța), fiind menționată și alocația copilului.
 
În continuare, Dana Nicoleta Domolescu a menționat suma de 4.005 euro din contractul de închiriere a apartamentului, 2.958 de lei arenda de la PFA Lazar Dorin (venituri din activități agricole) și 8.000 de lei de la Universitatea Ovidiu Constanța pentru proiectul Proinvent.

 
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale Danei Nicoletei Domolescu, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Declarații de avere Constanța
Averea și interesele lui Nicu Beca, auditor la Curtea de Conturi a României (DOCUMENTE)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 357

Tribunalul Constanța a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Năvodari pentru societatea MCG Private Residence SRL

21 Apr 2024 5546

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 504

Justiție Constanța Magistrații constănțeni au anulat o hotărâre emisă de Consiliul Local Năvodari. Este vizat un teren de pe strada S11

31 Mar 2024 2670

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde un nou proces în fața Inspectoratului de Stat în Construcții

20 Mar 2024 684

Prefectura Constanța cere anularea autorizației de construire pentru Wave House SRL. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 Mar 2024 669

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde unul din procesele deschise Inspectoratului de Stat în Construcții

13 Mar 2024 852

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 980

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Marius Graure, inspector în construcții la ISC Constanța (DOCUMENTE)

20 Feb 2024 939

Declarații de avere Constanța Ce avere are Dayan Fetislam, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 3070

Declarații de avere Constanța Ce avere are Sandu Zlăteanu, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 980

Declarații de avere Constanța Dana Nicoleta Domolescu, inspector în construcții în Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 751

Ce au decis judecătorii într-unul din dosarele deschise de Primăria Năvodari împotriva Inspectoratului de Stat în Construcții?

09 Jan 2024 1224

Primăria Năvodari cere în instanță constatarea nulității absolute a proceselor-verbale încheiate de ISC, în urma controlului din 2022

12 Oct 2023 1347

Declarații de avere Anamaria Popa, inspector în construcții la Inspectoratul de Stat în Construcții, deține un apartament la Constanța și o mașină (DOCUMENTE)

20 Sep 2023 984