Declarații de avere Constanța Petre Urziceanu, primar al orașului Negru Vodă, averea și interesele (DOCUMENTE)


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Petre Urziceanu, primar al orașului Negru Vodă, documente preluate de pe site-ul oficial al Primăriei orașului.

În ultima declarație de avere, depusă pe 15 iunie 2023,Urziceanu a menționat că deţine mai multe terenuri agricole și un teren intravilan. Potrivit documentului, toate aceste terenuri sunt situate în localitatea Negru Vodă din județul Constanța.

Conform datelor înscrise în document, acesta deține și o casă de locuit (în suprafață de 166 de metri pătrați) situată în Negru Vodă, dobândită prin moștenire, în 2013.

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Urziceanu a menţionat venituri din salarii, astfel: 27.382 ron – Urziceanu Ana Maria Alina, de la DGAS Constanța; 99.378 ron – Urziceanu Petre, de la Primăria Negru Vodă.

Edilul a mai declarat și suma de 4.520 ron din arendă și 4.198 ron (sumă a soției). La capitolul venituri din activități agricole, acesta a declarat suma de 149.994 ron, încasată de soție din cultivarea cerealelor. La venituri din alte surse, edilul de la Negru Vodă a menționat suma de 12.000 ron provenită din chirie și suma de 2.568 ron ca alocație a copilului

În ceea ce privește declarația de interese completată în anul 2023, Urziceanu a menționat calitatea sa de membru în AD Honores și PNL Constanța.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale lui Petre Urziceanu.


Citește și:

Dosarul, declinat la Tribunalul Constanța. Edilii orașului Negru Vodă și salariații comunelor și orașelor din România au dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul, declinat la Tribunalul Constanța Edilii orașului Negru Vodă și salariații comunelor și orașelor din România au dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor

28 Jun 2023 1206

Iluminat stradal public extins, la Negru Vodă! APM Constanța a dat undă verde

13 Dec 2021 1776

#alegerilocale2020 Primarul orașului Negru Vodă, Petre Urziceanu(PNL) - „Am adus în Negru Vodă 17 milioane de euro din fonduri europene“

22 Aug 2020 2688

Mesaje de interes public! Petre Urziceanu, primarul localităţii Negru Vodă, face precizări importante

24 Mar 2020 4993

O firmă din Braşov se va ocupa de amenajarea spaţiilor verzi din Negru Vodă - judeţul Constanţa (document)

31 Oct 2018 2085

Interviu live cu primarul Petre Urziceanu și Gelu Dae, „Omul Centenar“ „Procurorul general al României, Nicolae Popovici, l-a convins pe Ceaușescu de faptul că Negru Vodă trebuie să devină oraș“ (video)

27 Sep 2018 4555

Interviuri live Istoria localităţii Cara-Omer, proiecte, dezvoltare, frumuseţea Pădurii Hagieni şi a siturilor arheologice. Negru Vodă în anul Centenarului! (documente + galerie foto)

24 Sep 2018 9078

Proiect de 5 milioane de euro, la Negru Vodă. Iată ce dorește să facă primarul în localitate

28 Aug 2018 1668

Primarul localităţii Negru Vodă din judeţul Constanţa, alături de preşedintele Klaus Iohannis. Cum a fost făcută poza?

17 Aug 2018 8674

Mercedesul, maşină de frontieră Candidaţii pentru Primăria Negru Vodă câştigă din agricultură (documente)

02 Jun 2016 5928