Împrumutat de Adrian Marin Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Laurenţiu Marin, finul lui Sorin Strutinsky (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere pe anul 2014 a consilierului judeţean social-democrat Laurentiu Marin.
Încă de pe băncile facultăţii, Laurenţiu Marin s-a înrolat în PRM, pentru o perioadă el deţinând şi funcţia de preşedinte al juniorilor peremişti. În anul 2000, a obţinut primul său mandat de consilier judeţean, la finele acestei perioade alăturându-se PSD, punct în care încep ascensiunea şi promovarea sa. Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky - naşul său de cununie, au avut un rol important în evoluţia sa profesională.
 
Potrivit declaraţiei sale de avere, consilierul judeţean PSD Laurenţiu Marin, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, nu deţine niciun teren şi nicio clădire. În schimb, este proprietarul a două autoturisme, un Volkswagen Golf, fabricat în 2008, şi un Mercedes C200 din 2010, cumpărate împreună cu Mihaela Marin.

La rubrica „Bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro“, sunt menţionate „bijuterii soţie“, dobândite în perioada 1980 - 2015, a căror valoare estimată depăşeşte 5.000 de euro, precum şi o colecţie de numismatică, dobândită între 2010 şi 2015, estimată la fel, la peste 5.000 de euro, fără a fi menţionată o valoare specifică.

La capitolul „Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro“, alesul judeţean figurează ca deţinător de părţi sociale la SC Cyberdreams SRL (45%), firmă căreia i-a acordat şi un împrumut. Dacă în declaraţia de avere depusă anul trecut, împrumutul către această firmă era de 114.529,35 de lei, la 31.12.2014, debitul ajunsese la suma de 172.673,94 de lei. De asemenea, Laurenţiu Marin este deţinător de părţi sociale şi la SC Eclipse Advertising SRL (40%), firmă pe care a împrumutat-o cu 20.078,76 de lei şi 6.031,50 de dolari.
 
Consilierul judeţean are însă şi datorii: 15.200 de dolari împrumutaţi de la Constantin Lăcustă în anul 2013, bani pe care ar trebui să îi înapoieze până în 2033. Anul trecut a mai făcut o astfel de datorie şi la Adrian Marin, de la care a luat cu împrumut, până în 2034, 26.200 de dolari.
Venituri şi interese
 
La rubrica „Venituri“, social-democratul menţionează indemnizaţia de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în valoare de 7.613 lei, faţă de 8.408 lei cât a avut anul trecut. De asemenea, acesta nu mai face parte din niciun Consiliu de Administraţie al instituţiilor spitaliceşti menţionate în declaraţiile anterioare. Soţia sa nu figurează cu venituri în declaraţia de avere.

Potrivit declaraţiei de interese, Laurenţiu Marin este administratorul SC Cyberdreams SRL, cu 95% din părţi sociale, însumând 200 de lei. Este, de asemenea, administrator al SC Eclipse Advertising SRL, deţinând 90% din părţile sociale - 200 de lei. Tot în declaraţia de interese regăsim calitatea sa de membru supleant în CA-ul Spitalului Clinic Căi Ferate Constanţa. Laurenţiu Marin menţionează şi calitatea de membru în comitetul executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. Ambele documente au fost depuse la CJC pe 25 mai 2015.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza cele mai recente declaraţii de avere şi de interese ale consilierului Laurenţiu Marin.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CERONAV cumpără ambarcațiuni de salvare! Valoarea estimată a contractului, aproape 300.000 de lei

06 Mar 2024 568

Dosar pe arheologia subacvatică, la Curtea de Apel Constanța! Ce a decis instanța (MINUTA)

03 Jul 2023 932

Ordin al Ministerului Culturii, contestat la Curtea de Apel Constanța. „Există cel puțin doi arheologi scafandri autorizați în România! S-a spus că nu există niciunul!“

14 Nov 2022 2170

Dosarul furtului de la depozitul companiei Oil Depol Service se va rejudeca în parte

14 Feb 2022 2786

Cine s-a aflat la cârma Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral din 1991 până în prezent. Directorul cu cel mai lung mandat

07 Feb 2019 5974

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2018

30 Aug 2018 2528

Un fost portar al FC Farul a jucat fotbal cu „Spartacus“ Laurenţiu Marin va apărea într-un film cu Liam McIntyre (galerie foto)

28 Jun 2017 7681

Aniversare la Forțele Navale. Cine este sărbătoritul și câți ani face

12 Jun 2017 4054

Sportivii de la ACS Marina Constanţa, de 15 ori pe podium la Cupa Lifestyle (galerie foto)

23 Feb 2017 3816

Laurenţiu Marin Dobre, poliţistul care ar fi sărit în apă să scape de procurori, condamnat definitiv la 2,8 ani

11 Feb 2016 3187

Laurenţiu Marin Dobre, ofiter al Investigaţiilor Criminale din IPJ Constanța, condamnat definitiv

10 Feb 2016 3346

Acuzat de luare de mită Veste proastă pentru Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale

23 Dec 2015 2324

Cum a „prins“ Vela Impex SRL un contract cu Primăria Negru Vodă (documente)

05 Dec 2015 3016

Acuzat de luare de mită Poliţistul Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale, condamnat de Tribunalul Constanţa

07 Nov 2015 2507

Acuzat de luare de mită Începe judecata lui Laurenţiu Marin Dobre, de la Investigaţii Criminale!

10 Sep 2015 1899