Şefa Serviciului Clinic Anatomie Patologică, Mariana Deacu, deţine acţiuni la o societate comercială (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În declaraţia de avere completată în luna mai 2016, Mariana Deacu, şefa Serviciului Clinic Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, apare un apartament de 105 mp, moştenit în 1999. Titularul apartamentului este Mihai Deacu. În garaj, aceasta are două automobile, mărcile Toyota Yaris, fabricat în 2007, şi Mitsubishi L 20, fabricat în 2007. În februarie 2016, a încasat suma de 184.000 de lei, provenită din vânzarea unui teren, situat în Buzău.
 
La rubrica „Active financiare“ sunt amintite două conturi bancare şi un depozit bancar, în care sunt depuse sumele de 190,85 de dolari şi 209.700 de lei. Potrivit declaraţiei de avere, Mariana Deacu, şefa Serviciului Clinic Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. În anul fiscal 2015, a câştigat 31.100 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 127.599 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 69.012 lei de la SC Histomedica SRL. La aceste sume se adaugă 252 de lei, alocaţia copilului minor. Din declaraţia de interese aflăm că Mariana Deacu este asociată în SC Histomedica SRL, unde deţine 35% din capitalul social.
 
Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în anul 2015, Mariana Deacu, şefa Serviciului Clinic Anatomie Patologică, a încasat, în anul fiscal 2014, 32.057 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 60.887 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 69.012 lei de la SC Histomedical SRL.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de Mariana Deacu, şefa Serviciului Clinic Anatomie Patologică din cadrul SCJU, în anii 2015 şi 2016.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Viorel Sorin Ciutureanu, membru în CA al Spitalului Clinic Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1394

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1099

Declarații de avere Averea și interesele lui Marius Popa, șef secție la Spitalul Județean Constanța. Venituri obținute și din calitatea de conferențiar universitar la Universitatea Ovidius (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 960

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Caprinciu, membru în CA la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 876

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

04 Feb 2024 1337

Declarație de avere Octavian Dudescu, șef district la DRDP Constanța, secția Călărași deține bijuterii de peste 10.000 de euro (DOCUMENT)

03 Jun 2022 1422

Declarații de avere Natalia Geta Munteanu, director financiar al Spitalului Județean Constanța, deține un teren agricol, un apartament și două autoturisme (DOCUMENTE)

01 Apr 2022 1755

Declarații de avere Ce avere are Marius Dragoș Prăzaru, director medical la Spitalul Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2022 3719

Declarații de avere Marius Florentin Popa, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Medicină Legală Constanța deține mai multe bunuri (DOCUMENTE)

25 Mar 2022 3129

Ce avere are directorul de îngrijiri medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

24 Mar 2022 3513

Declarații de avere Dana Mariana Constantinescu, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța, deține jumătate dintr-un apartament (DOCUMENT)

21 Mar 2022 2039

Declarații de avere Ce avere are Ioan Bogdan Ghinguleac, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Mar 2022 4352

Declarații de avere Liliana Tuță, medic-șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, deține mai multe bunuri mobile și imobile (DOCUMENT)

16 Mar 2022 16040

Declarație de Avere Enache Bucovală, membru în CA al SCJU Constanța deține un teren și o locuință în Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2022 3011

Declarații de avere Viorel Sorin Ciutureanu, membru în Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean Constanța, deține o casă și două terenuri (DOCUMENTE)

09 Mar 2022 2683