13 – 15 iunie Va avea loc festivalul „Seawolves Bike Fest”

Între 13 şi 15 iunie, se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a festivalului „Seawolves Bike Fest”, la Camping „Marea Neagră”, situat pe bulevardul Mamaia Nord. În cadrul evenimentului, vor avea loc concursuri cu premii, paradă moto, concerte rock şi folk, susţinute de artişti şi trupe de calitate.
Vineri, 13 iunie, vor urca pe scenă Melmac Riders, Coco, Phenomenon, Ziua Liberă, trupa TBC (To Be Continued), iar sâmbătă, 14 iunie, spectacolul va fi întreţinut de formaţia Phoenix, Trooper, The R.O.C.K., Lupu’cel rău şi No Quarter.
De asemenea, pe scenă vor mai urca Andrei Cerbu şi Flavius Hosu, tinere revelaţii din cadrul celor mai populare concursuri de talente organizate în România. În jurul focului de tabără, se vor auzi cântece haiduceşti, iar seara, departe de zona de odihnă, se va desfăşura un recital folk cu Silviu Covaci (voce şi chitară), acompaniat de maestrul Ionuţ Micu (tobe). Spectacolul, prezentat de Cristian Hrubaru de la rock FM, va beneficia de artificii şi surprize inedite.
Preţul de intrare la festival, pe perioada celor două zile, este de 30 de lei.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sute de motocicliști și-au dat întâlnire pe plaja dintre stațiunile Saturn și Venus la a XV-a ediție a festivalului Seawolves Bike Fest (GALERIE FOTO)

11 Jun 2023 2275

Festivalul moto-rock Seawolves Bike Fest 14, a revenit după doi ani pe litoral. Imagini de la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Jun 2022 1500

Imagini de la eveniment. Paradă a motocicliștilor în Mamaia și Constanța la cea de-a 12-a ediție a Seawolves Bike Fest (galerie foto+video)

08 Jun 2019 3529

LIVE Imagini de la eveniment. Paradă a motocicliștilor pe traseul stațiunea Mamaia – Constanța. Are loc cea de-a XI-a ediție a Seawolves Bike Fest (galerie foto+video)

09 Jun 2018 7605

Parada motocicliştilor la Constanţa. Week-endul acesta are loc Seawolves Bike Fest 10 la Mamaia (galerie foto+video)

10 Jun 2017 4360

Motocicliştii îşi dau întâlnire în week-end la Mamaia la festivalul Seawolves Bike Fest 10 (galerie foto)

08 Jun 2017 6075

Constanța. Seawolves Bike Fest 9. Nu te pune cu motocicliştii! Incident între bikeri și un șofer, pe Alexandru Lăpușneanu

11 Jun 2016 17264

Sute de motociclişti fac spectacol în Constanţa (galerie foto + video)

11 Jun 2016 5042

Evenimentul artistic Seawolves Bike Fest, în atenţia jandarmilor constănţeni

10 Jun 2016 2675

Concerte rock, folk live şi cântări haiduceşti Bikerii din toată ţara, aşteptaţi în Mamaia, la Seawolves Bike Fest IX (galerie foto)

10 Jun 2016 2887

Concerte rock şi folk, paradă moto şi show-uri interzise inimilor slabe Seawolves Bike Fest revine pe litoral cu cea de-a VIII-a ediţie

11 Jun 2015 3093

Concerte spectaculoase şi focuri de tabără Seawolves Bike Fest a ajuns la o nouă ediţie

15 May 2015 2033

EVZ REPUBLICA LUI MAZĂRE. Aroganţele unui primar din România, cercetat penal

15 Jun 2014 3040

Radu Mazăre a venit pe patru roţi la parada motocicliştilor Iată cum a ales să epateze astăzi primarul Constanţei

14 Jun 2014 2945

Fotoreportaj Motoare nervoase şi sute de cai putere la Seawolves Bike Fest VII - Şoselele Constanţei au fost astăzi ale motocicliştilor

14 Jun 2014 2807