Lumea marinarilor

S-a aprins o Lambă-n ceruri O voce devenită ecou (galerie foto)


Un OM cu o inimă de aur: chip radios, privire blajină, discurs sfătos, fire spirituală, autoironic și un companion veșnic pus pe glume. Acesta a fost și va rămâne veșnic pentru mine ziaristul Constantin Lambă, plecat discret dintre noi într-o zi de vineri, pe 13 martie 2020.
 
În multe privințe ne potriveam. Zodii de apă, parcă și destinul ne-a purtat, oarecum, pe amândoi, pe un itinerariu spiritual - și nu numai - similar în multe privințe... Cel care avea să profeseze meseria de ziarist peste 50 de ani, din care 44 la Radio România Actualităţi, s-a născut la 20 iulie 1933, în satul argeşean Strânbeni. „Din ziua aceea, căsuța lui Petre și a Dobriței, construită din chirpici și acoperită cu șiță, adusă de mocani de prin părțile Curții de Argeș, s-a umplut de bucurie. Tinerii părinți, care abia trecuseră de 20 de ani, erau în culmea fericirii. Dumnezeu le dăruise un băiat frumos și sănătos. L-au botezat cu nume de sfânt – Constantin – dar Dobrița i-a zis Dodică. De ce? Pentru că, înainte de a se căsători cu Petre, ea se îndrăgostise de un flăcău din satul ei, pe care-l chema Dodică. Nu a fost să se mărite cu el că era mai bogat decât ea, și pe vremea aceea bogații trăgeau la bogați și săracii la săraci (sic!).”.
 
De la ţărm de mare şi de pe întreg cuprinsul Dobrogei, domnul Lambă a transmis în fiecare an în eter circa 2.500 de ştiri şi peste 1.000 de înregistrări - relatări, interviuri, reportaje. Târziu am aflat că regretatul nostru confrate de breaslă şi-a început cariera în Marină, ca redactor la gazeta „Flota Patriei”.
 

Ziarist la ţărm de mare

 
Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, al Şcolii Militare Politice nr. 2 de la Beiuş, în anul 1953, cu gradul de locotenent în arma Tancuri şi, ulterior, al Facultăţii de Ziaristică Bucureşti, viitorul gazetar a urmat, între 1953 și 1954 Cursul de jurnalistică, organizat de Direcția Superioară Politică a Armatei și ziarul „Apărarea Patriei”.
 
„Era în toamna anului 1953 când am hotărât să merg pe acest drum – avea să-mi mărturisească peste ani octogenarul Constantin Lambă. Spuneam că m-am născut sub zodia Racului, cred că se poate spune că m-am născut şi sub zodia... Radioului. Este o zodie norocoasă, care mi-a dat multe satisfacţii. Până a ajunge, însă, la microfon, mi-au trebuit 7 ani de ucenicie în presa scrisă.
 
Imediat după acordarea gradului de locotenent, am fost selecţionat să urmez un curs de gazetari militari la Bucureşti. Era pe vremea Festivalului Internaţional al Tineretului. Timp de aproape un an, profesori universitari, scriitori, poeţi şi ziarişti militari precum Nicolae Tăutu, Traian Uba, Gheorghe Bejancu şi alţii m-au „îndopat” cu elemente necesare meseriei de gazetar militar.
 
Apoi am «ancorat» la ţărmul Mării Negre, la Constanţa. Era în luna mai a anului 1954, când am început să lucrez la ziarul «Flota Patriei», editat de Comandamentul Marinei Militare. Timp de aproape şapte ani am făcut meseria de ofiţer gazetar, alături de mai mulţi ziarişti talentaţi, precum Mihail Cristian, Constantin Giolgan, Romulus Șiclovan, Gheorghe Stoica, Gheorghe Bâlă, Marin Traian, Mircea Giosanu, Ion Aramă, Ion Negruț, Iuliu Beer, Dan Mihale, fratele scriitorului Aurel Mihale şi alţii.
 
Redacţia gazetei «Flota Patriei» era amplasată într-o clădire insalubră situată în actualul parc din faţa primăriei municipiului Constanţa. Aici, la acest ziar micuţ, care se adresa marinarilor, m-am molipsit total de ziaristică.”.
 

Misiune de explorator

 
„Despre cei aproape şapte ani lucraţi la acest ziar sunt multe de povestit – ne previne Constantin Lambă. Am să vă reţin atenţia cu un fapt legat de persoana scriitorului marinar Ion Aramă, trecut la cele veșnice în anul 2004. Din Galați, unde funcționa Liceul Militar de Marină, elevul Ion Aramă ne «bombarda» cu poezii şi reportaje. Într-o bună zi, redactorul şef [căpitanul-locotenent Mihail Cristian – n.n.], mă cheamă şi-mi spune: «- Du-te la Galaţi şi vezi în ce ape se scaldă tânărul acesta, poate îl aducem să lucreze la noi!».
Am plecat la Galați.
 
Ion Aramă era un copilandru, tot timpul cu zâmbetul pe buze. Când l-am cunoscut avea un dosar sub braț, în care erau păstrate numeroase manuscrise cu poezii, epigrame și însemnări, toate cu subiect marinăresc.
 
Timp de câteva ore am citit împreună mai multe poezii şi.. mi-au plăcut. Unele poezii le-am luat cu mine, pentru a le publica în gazetă. «- Are talent băiatul», am raportat scurt şefului. Acesta a fost începutul scriitorului Ion Aramă care, după absolvirea Liceului de la Galați, a fost angajat în funcția de corector la «Flota Patriei». În câţiva ani, Aramă devine reporter de primă mână, iar mai târziu tipărește și primul său volum de poezii, «Marinar de frunte», din care îmi permit să redau câteva versuri: Eu iubesc bătrâna mare/ Ciudăţeniile ei,/ A apusului splendoare/ Şi-ai furtunii nouri grei. Dragi îmi sunt albastre valuri/ Ce brăzdează marea, mii,/ Şi mai dragi, a ţării maluri/ Când le scaldă zori de zi.
 
[...] În anul 1960 am primit o grea lovitură. Tăvălugul restructurării armatei a trecut şi peste mine. Mi s-au oferit ca alternative: să părăsesc redacția și să lucrez ca ofițer într-o unitate din Sulina sau să cer trecerea în rezervă. Am optat pentru a doua variantă și nu-mi pare rău. Dumnezeu m-a ajutat să-mi completez studiile și să-mi fac meseria de ziarist la... microfonul postului de radio național.”.
 

Corespondent la Măcin

 
Trecut în rezervă, cu gradul de căpitan, la 31 martie 1960, de la Divizionul 154 Artilerie de Coastă din subordinea Bazei 36 Maritime, Constantin Lambă a lucrat o scurtă perioadă în redacţia cotidianului „Dobrogea Nouă”. Deşi i-a fost greu să se adapteze la un ziar „civil”, după ce la „Flota Patriei” se deprinsese cu terminologia specifică Marinei, a luat-o de la zero şi s-a familiarizat cu o serie de termeni pe înţelesul muncitorilor, ţăranilor-colectivişti şi a celorlalţi cititori ai celui mai longeviv ziar dobrogean.
 
„În redacţie se muncea mult cu oameni puţini şi cu o dotare slabă – îşi va aminti ziaristul Lambă. Redacţia dispunea de o singură maşină pe care o «călărea» mai mult redactorul-şef, un anume Constantin Dofin, care în cei zece ani cât a condus redacţia a scris o singură informaţie despre un concurs al gazetelor de perete.
 
Printre ziariştii de «soi» am reţinut pe Petre Zărnescu, Costică Ghinea, Mihai Macarie, Constantin Nicolae, Ion Drăgănescu. Aceştia şi alţi câţiva au fost pentru mine exemple de urmat. Nu pot spune că unul dintre ei a fost modelul meu. De la fiecare am deprins câte ceva.”.  Întrucât era încadrat în secţia agrară a ziarului, articolele sale aveau ca teme aspecte din agricultura Dobrogei, aflată la acea vreme în plin proces de colectivizare şi de consolidare a noilor unităţi agricole. Astfel, din postura de corespondent special la Măcin, a semnat articole de analiză, interviuri, note şi reportaje despre locuitorii satelor.
 
L-au sensibilizat, mai ales, greutăţile şi necazurile ţăranilor, care încă nu erau deprinşi suficient cu munca în colectiv, cu noile tehnologii agricole de lucrare a pământului.
 

În echipajul Radioului naţional

 
Spre norocul său, Radiodifuziunea Română a solicitat schimbarea corespondentului de Constanţa, Nicolae Rusu. Propus pentru această funcţie de către Comitetul Regional de partid, a fost acceptat după ce a fost intervievat de Dorina Vlădescu, şefa reţelei locale, o femeie inteligentă, blajină, mereu cu zâmbetul pe buze. „Cu această doamnă am lucrat o bună perioadă de timp cu mare plăcere, înregistrând succese deosebite – îşi aminteşte domnul Lambă. Şi totuşi, Eugen Preda, pe numele său adevărat Elie Glater, fie-i ţărâna uşoară, va rămâne pentru mine conducătorul cu calităţi deosebite de manager. Alături de el s-au aflat în perioada respectivă anilor ’70 Valeriu Negru, Ştefan Naciu, Ion Ghiţulescu, Teodor Brateş şi alţii, de la care am învăţat multe secrete ale activităţii de radiofonist.
 
Pe Eugen Preda l-am cunoscut în anul 1970, când secretarul general al ONU, Maha Thray Sithu U Thant a vizitat România. Marele diplomat a petrecut o zi şi la Constanţa, vizitând câteva obiective economice şi cultural-turistice, între care portul maritim, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, staţiunea Mamaia. O droaie de ziarişti români şi străini l-au însoţit pe U Thant peste tot. Din partea radioului a venit o echipă de şapte ziarişti de primă mână în frunte cu Eugen Preda şi Teodor Brateş (cel care, la Revoluţia din 1989, a coordonat transmisiile Televiziunii Române), echipă în care am fost înregimentat şi eu.
 
La vremea aceea, subredacţia radioului era la parterul unei clădiri insalubre din Piaţa Ovidiu. Nu avea W.C. şi nici instalaţie de apă potabilă. În schimb, era prevăzută cu o debara şi beci în care păstram câteva scaune rupte şi scheletul unei biciclete marca „Myfa”, toate aflate în inventarul radioului care, mai târziu, au fost date la casare. Când a văzut bicicleta, Eugen Preda a exclamat: «- Ai dotare, nu glumă, Lambă! Alţi corespondenţi nu au ce ai tu...». De atunci, colegii au început să facă glume pe seama «bicicletei» mele. Poate că acesta a fost şi motivul că n-am fost dotat cu maşină de teren, cum au fost alţi corespondenţi.
 
De numele lui Eugen Preda se leagă dotarea mea cu un magnetofon mai performant şi lucrarea de diplomă la absolvirea Facultăţii de Ziaristică. El a fost cel care mi-a sugerat tema. «- Dacă aş fi în locul tău – mi-a zis – aş face o lucrare pe tema: «Actualitatea locală oglindită la posturile naţionale de radio». Este o temă pe care poţi să o tratezi foarte bine, ţinând seama că tu îţi desfăşori activitatea într-o zonă bogată în evenimente...».
 
I-am ascultat sfatul. Am făcut o lucrare amplă, temeinic documentată, care a fost apreciată de comisia de examinare cu nota 10. Îi mulţumesc lui Eugen Preda şi am credinţa că, pentru toţi cei care l-au cunoscut şi au lucrat cu el, este o punte între pământ şi Casa din Cer, de unde dânsul ne veghează activitatea şi comportamentul.”.
 

În miezul evenimentelor

 
Perioada în care a fost reprezentantul radioului în Dobrogea a fost considerată de contemporani și cei mai buni ani ai ţinutului dintre Dunăre şi mare. „Eu şi alţii ca mine am fost martorii extinderii şi modernizării porturilor maritime Constanţa, Mangalia şi Năvodari, ai construirii salbei de staţiuni din sudul litoralului, a Canalului Dunăre-Marea Neagră, a reţelei de canale pentru irigaţii etc. Am relatat, de asemenea, la postul de radio despre construcţiile de nave, dezvoltarea comerţului exterior prin porturile maritime, ca şi despre exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze din Marea Neagră cu platforme de foraj fabricate în România.  
 
Îmi aduc aminte cu plăcere de festivităţile de lansare la apă, în Şantierele Navale Constanţa şi Mangalia, a unor nave maritime de mare tonaj şi de plecarea navei «Bucureşti» în prima cursă în jurul lumii.  Pentru această din urmă informaţie, conducerea de atunci a radioului m-a felicitat şi m-a premiat.  În activitatea mea de radiofonist m-am confruntat, desigur, şi cu alte fapte deosebite, care n-au fost difuzate pe posturile centrale.
 
Fostul marinar Şerban Gheorghiu, care nu mai este printre noi, era pasionat de istoria României şi îndrăgostit de literatură. Îl cunoşteam de mult. După o călătorie cu nava de pasageri «Transilvania» a venit la mine şi mi-a spus că în vizitele pe care le-a făcut în Italia a reuşit să descopere la Palermo mumia marelui nostru patriot şi revoluţionar Nicolae Bălcescu. Eram primul ziarist român căruia marinarul i se destăinuise.
 
La început am crezut că e o glumă. Dar Şerban Gheorghiu a adus argumente: o fotografie făcută în catacombele cimitirului Capuccinilor din Palermo şi mai multe date despre moartea şi înmormântarea lui Nicolae Bălcescu. Am realizat un interviu şi l-am transmis la radio. Materialul n-a fost difuzat, dar a servit ca document pentru o delegaţie de cercetători în frunte cu istoricul Dan Berindei care s-a deplasat la Palermo stabilind, cu certitudine, că Nicolae Bălcescu a fost înmormântat la Capuccini şi nu în cimitirul Rotali.”.
 

Moștenirea lui Dodică

 
Cel mai mult m-am apropiat și am beneficiat de un sprijin generos din partea domniei sale din 2001, an în care am devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române. Nu era eveniment organizat sau găzduit de această prestigioasă instituție de cultură a Marinei – singura de nivel național din Dobrogea la acea dată – de care să nu afle întreaga țară la primele ore ale dimineții, grație bunăvoinței și disponibilității sale necondiționate.
 
În 2006 s-a hotărât să-și publice cartea vieții sale, decizie pe care avea s-o argumenteze franc în „Cuvânt înainte”: „De multă vreme mă stăpânea ideea să aștern pe hârtie o parte din amintirile mele petrecute de-a lungul vieții. Comoditatea, dar mai ales treburile gazetărești la Radio România Actualități nu mi-au permis să mă apuc de lucru.
 
Încă din copilărie purtam în minte o sumedenie de întâmplări, care așteptau să fie relatate. De multe ori îmi spuneam că n-o să am darul să descriu faptele, așa cum le-am trăit și cum o fac scriitorii adevărați. Îmi lipsea curajul. Dar văzând și citind mai multe cărți scrise de unii ziariști și prieteni, precum Ion Aramă, Constantin Mustață, Grigore Ilisei, Ștefan Naciu, Gheorghe Gherasim, Corneliu Filip, Ovidiu Dunăreanu, Nicolae Motoc și alții, am prins curaj și m-am apucat, așa cum veți afla, să aștern pe hârtie frânturi din viața mea, dar nu neapărat cu intenția de a le scoate pe piață, ci pentru a le lăsa moștenire (altă avere nu am) fiicelor mele Irina și Raluca, ginerilor Doru și Claudiu și, nu în ultimul rând, soției mele Elena și nepoatelor mele Andreea și Bianca.
 
Nu am pretenția că «frânturile de viață» cuprinse între copertele acestei cărți constituie o creație literară. Doresc, însă, ca aceste înscrisuri să fie păstrate – așa cum am menționat mai sus – drept moștenire de nepoatele mele, pentru a le oferi și altora menționând: «Uite, domnule, cine a fost bunicul nostru!»”.
 
M-a surprins, desigur plăcut, dorința lui nea Costel de a-i prefața Memoriile. Am făcut-o cu emoție dar cu mult drag, cât și cum m-am priceput mai bine: „O viață de om Constantin Lambă a scris și, mai ales, a vorbit despre alții. Și iată că astăzi a considerat că, probabil, a sosit timpul să vorbească și despre El, omul cu microfonul.
 
Paradoxal, Constantin Lambă nu are nevoie de celebritate: pe nea Costică îl cunosc oficialitățile, îl știu generații de ziariști și îl recunosc, după vocea-i de «dascăl», milioane de români. Reporterul de la mare vrea doar un singur lucru: să știe lumea că a trăit «ancorat» în cotidianul fiecărei clipe, că a fost sclavul evenimentului de presă, că a fost martor la bune și la rele și că, vreme de patru decenii, a fost OMUL cel mai bine informat din Dobrogea. Și, peste toate acestea, că este un soț devotat trup și suflet familiei, un pescar norocos și un bunic fericit!
 
Constantin Lambă nu-și atribuie merite de scriitor, nici de poet ori filosof. Nea Costică este dezarmant de sincer și adesea neutru față de tot ceea ce i s-a întâmplat, ca un «dat» al zodiei sale. Din acest punct de vedere și din multe alte, pe care le veți intui singuri parcurgându-i Jurnalul, cartea vieții sale este una testamentară. Este o spovedanie la judecata limpede a omului împlinit, autobiografică doar în măsura în care reporterul pomenenște ici-colo despre propria-i familie și despre sine. Cel mai adesea, Constantin Lambă se detașează de propria-i identitate și (re)devine eroul principal al narațiunii doar în clipa în care pune întrebări interlocutorilor.
 
Rememorându-și cariera, Constantin Lambă devine arhitectul celor mai frumoase frânturi de viață. Selectiv în privința amintirilor sale, îndeobște plăcute, deseori amunzante și vădit necenzurate, domnul Lambă nu este, contrar așteptărilor, nici contestatar și nici jiustițiar: nu se disculpă, nu acuză vremurile și nici nu-și glorifică trecutul. Este la fel de imparțial cu eroii cărții sale, indiferent că este vorba de Nicolae Ceaușescu, de Jacques Yves Cousteau, de senatorul Constantin Dorel Onaca, de comandorii Nicolae Milu sau Constantin Scarlat, prim-secretarii Vasile Vâlcu sau Mihai Marina, revoluționarul Lazăr Cercel, scriitorul Ion Aramă, doctorul de leproși Răzvan Vasiliu, maica stareță Adriana de la Saon, arheologul Vasile Canarache, maistrul militar nonagenar Petre Bucur, partenerii de pescuit Adi și Gogu ori colegii săi de Radio.
 
Pentru Constantin Lambă-Piteșteanul, Dobrogea, Marea Neagră, Delta Dunării, «Flota Patriei», «Dobrogea Nouă», «Radio Vacanța» și multe altele sunt adevărate revelații, locuri și instituții care l-au adoptat, au alcătuit marea șansă a Vieții sale și cărora nu le poate fi decât dator moralicește. Oameni, fapte, evenimente memorabile, întâmplări neprevăzute, tumultul unor situații-limită, drame sociale și existențiale, toate cu încărcătura lor emoțional-afectivă și o supradoză de firesc, devin mult mai importante decât Reporterul – modest, sociabil, norocos, agreat, răsfățat, arhicunoscut, receptiv și încă debordant de optimist.
 
În ce să măsoare gloria vieții sale dacă nu în miile de kilometri de bandă de casetofon, în sutele de ore de transmisiuni în direct și miile de reportaje, în puzderia de anonimi ai cotidianului făcuți celebri pe calea radioului, în sute de fotografii-mărturii ale evenimentelor la care a fost martor ocular, în zecile de diplome de onoare și de excelență cu care a fost gratulat și recompensat?
 
În paginile acestui volum, Constantin Lambă nu ezită să-și deconspire originea – de care evident că este mândru – nici cariera scurtă, dar consistentă în semnificații, de jurnalist militar, și nici slăbiciunile, mai ales când este vorba (adesea, fără pudoare) chiar despre experiențele sale amoroase!
 
Fiu de țăran, om de caracter și de bună credință, luptător și bonom deopotrivă, nea Costică și-a cosmetizat existența cu împliniri profesionale și familiale de care este mândru până peste poate. Până mai ieri o voce distinctă, singulară și exclusivă pentru acest colț de țară, Constantin Lambă a ieșit la... limanul fericirii cu fruntea sus, împovărat doar de amintiri de neuitat.
 
Devotat Cetății tomitane și Radioului național, pe care le-a slujit necondiționat, reporterul de cursă lungă Constantin Lambă a rezistat ca nimeni altul vremurilor și valurilor vieții, dovedindu-se demn de casta jurnaliștilor, din care este atât de mândru că face parte.
 
Înscrisul său, cu generozitate dăruit nouă, fidelii săi radioascultători, este povestea unui bunic aidoma tuturor bunicilor noștri – cărunt, înțelept și tolerant în fața giumbușlucurilor nepoatelor sale, un basm în care Dodică-Făt Frumos a încălecat pe calul năzdrăvan Ion și, cu biciușca lui Moș Crăciun-Tata, a purces la drum printre pățaniile vieții sale, tăinuite vreme de 73 de ani și înapoi la lume date în anul de grație 2006, pentru posteritate.”.
 

Povești adevărate

 
Pentru că avea de recuperat ani mulți din viața tumultuoasă de reporter, nea Costel scrie și iar scrie într-un ritm alert, reușind performanța de a publica an de an câte un nou volum. „Vocea inconfundabilă a corespondentului Radiodifuziunii Române în Dobrogea își păstrează și astăzi frumusețea timbrului, ușor de recunoscut și la telefon – conchidea editoarea sa de suflet, doamna Olga Duțu.
 
L-am considerat pe Constantin Lambă un mare «risipitor», deoarece în cei 44 de ani de activitate radiofonică a adunat un tezaur de informații despre oameni remarcabili, locuri și evenimente care ne-au marcat istoria recentă, informații care puteau deveni substanță multor cărți, pe care destul de târziu a început să le scrie și să le publice. [...]
 
Cel de-al treilea volum, «Povești adevărate», reunește, în cele 17 texte, amintirile autorului, născut în urmă cu 75 de ani, într-un sat argeșean, unde își petrece primii ani de viață, impresionat de personalitatea puternică a bunicii Dereșoaica, o femeie frumoasă, inteligentă, harnică și dreaptă, care și-a crescut cei 7 copii, câți i-au trăit din cei 13 născuți. În stilul concis, clar, păstrând pecetea jurnalistului, autorul conturează personaje și momente memorabile, învăluite în nostalgia locurilor natale și a anilor copilăriei. [...]
 
Din satul argeșean pleacă adolescentul Dodică la școala de cântăreți bisericești, pe care o abandonează, trecând apoi prin școala profesională de construcții, școala militară și de ziariști, pentru a ajunge redactor la «Flota Patriei» la malul Mării Negre.  Dorul de satul natal se împletește cu amintirea părinților pe care îi evocă emoționant, aprinzând o lumânare la mormintele lor. A doua parte a volumului este dedicată unor personalități ale Constanței, sub forma unor interviuri, amintiri sau citate din cărțile acestora. [...] Ultima parte a cărții dezvăluie umorul omului de spirit, mare pescar amator, care povestește întâmplări vesele sau dramatice cu pescari, oameni ai Deltei sau vârstnici nelipsiți din parcurile orașului...”. „Vă mărturisesc că volumul «Povești adevărate» s-a născut ca o obligație față de propria-mi conștiință, în speranța că truda mea nu va dezamăgi pe nimeni” – ne avertiza, dintru început, autorul.
 

De la deontologie la creație

 
„Viaţa ziaristului este, după părerea mea, profesia sa de viaţă. El este reprezentantul opiniei publice, al celor mulţi care-l citesc sau îl ascultă vorbind la microfon. Eu cred că dacă «microbul» gazetăriei îţi intră în sânge, acolo rămâne toată viaţa şi «te face să trăieşti arzând».
 
Mi-aş dori să văd cât mai mulţi gazetari pasionaţi de această profesie, nu «funcţionari cu pixul sau cu microfonul în mână», pe care îi aşteaptă blazarea la primul colţ de stradă” – conchidea, uşor dezamăgit, marinarul de odinioară. În ultimele decenii, pensionarul Constantin Lambă s-a întâlnit aproape zilnic cu câţiva amici de generaţie în parcul din vecinătatea Casei Albe din Constanţa. Au comentat evenimentele politice şi economice, întrecerile sportive, mai ales fotbalul nostru, au spus câte un banc bun şi, evident, au depănat poveşti pescăreşti, pentru că, de când se ştie, a fost un pescar sportiv înrăit.
 
Și, evident, s-a mândrit cu cărţile sale memorialistice şi autobiografice, pentru că, după „Frânturi de viaţă” (2006), au urmat „O viaţă închinată fotbalului - Iosif Bükkösi” (2007),  „Poveşti adevărate” (2008), „Ilinca” (2010), „Zâmbete în versuri”, vol. I şi II (2011, în colaborare cu Nicolae Apostol), „Zâmbete amărui” (2012) şi „Sare şi piper” (2014).
 
„Într-o zi frumoasă de primăvară m-am așezat la masa de scris și am început să aștern pe hârtie amintiri și întâmplări deosebite din vremea tinereții mele, fapte importante din activitatea celor aproape 50 de ani de gazetărie în presa scrisă și vorbită – mărturisea nea Costel. Așa am reușit să scriu patru cărți Frânturi de viață, Povești adevărate, O viață închinată fotbalului. Iosif Bükkösi și Ilinca. Apoi, la îndemnul unor colegi de la Clubul Umoriștilor Constanța (CUC), am început să cochetez cu rima. Așa s-a născut cartea Zâmbete în versuri, scrisă împreună cu mai versatul meu amic, Nicolae Apostol.”.
 
„...Constantin Lambă, reputat gazetar de radio de-a lungul a patru decenii, s-a dedicat prozei scurte, memorialisticii și romanului, prin volumele publicate în ultimul deceniu la Editura Europolis... - avea să constate prof.univ. dr. Olga Duțu. Frecventarea Clubului Umoriștilor Constănțeni i-a oferit prilejul de a-și încerca inspirația în crearea catrenelor, numeroase fiind epigrame ce se înscriu în tematica satirei sociale și politice, a autoironiei pescarului împătimit care se întâlnește fericit pe acest tărâm cu prietenul său, Nicolae Apostol.”. 
 
Referitor la ediția a II-a, aceeași distinsă doamnă detaliază spectrul tematic al autorului: „Constantin Lambă reunește peste 100 de epigrame în acest volum, în care zâmbetele devin amare când reflectă viața politică, receptată cu acuitatea ziaristului de profesie, sensibil la demagogie, corupție, minciună, intolerabile prin consecințele grave în plan moral, politic și social. Nu sunt iertați politicienii, parlamentarii, președintele (sic!), partidele politice, autorul consonând în atitudine cu protestatarii din Piața Univesității.
 
În spiritul epigramei clasice, Constantin Lambă sancționează lăcomia, prostia, aroganța, nesimțirea, minciuna, care afectează comportamentul uman, dar și tare ale sistemului sanitar, administrativ și educațional. Nu lipsește autoironia când își contemplă bătrânețea neiertătoare și confruntarea cu bucuriile și dificultățile actului creator. Cele opt poeme care încheie volumul răscolesc dorul de satul natal, sentimentul profund al prieteniei, de amintirea primei iubiri, înțelegerea lumii necuvântătoarelor.”.
 
Pentru activitatea laborioasă și meritele sale incontestabile, de-a lungul anilor Constantin Lambă a fost distins cu Ordinul „Steaua R.S.R.” clasa a V-a, Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” şi peste 25 de diplome de onoare, jubiliare şi de excelenţă.  Cu care i-au fost răsplătite harul, talentul şi spiritul iscoditor cu care a ţinut pasul cu vremea şi cu vremurile...
 

Pe mare-un felinar aprind...


Îmi amintesc, nea Costele, întâlnirea de la secția de votare, la primele noastre alegeri libere, când m-ai întrebat pentru ce am votat. Cât entuziasm, ce așteptări, câte speranțe... Apoi întâlnirile noastre de lucru de la conferințele de presă ori evenimentele urbei. Ce vremuri și ce oameni!
 
Privesc cu nostalgie astăzi o fotografie și-mi amintesc marea bucurie pe care ai împărtășit-o cu toți cei dragi sufletului tău mare, nea Costele, în 2006, în sala „Clio” a Muzeului Marinei Române, la lansarea primei tale cărți. Și câte multe alte amintiri frumoase... Îmi urai, nea Costele, într-o dedicație pe una din cărțile dumitale, să fiu prolific și profund în scrierile mele, la fel de modest și mereu cu zâmbetul pe buze. În parte, m-am străduit. Dacă am și reușit, are cine să mă judece...
 
Dar să fiu astăzi cu zâmbetul pe buze îmi este imposibil. Revăd biroul dumitale de lucru de la etaj, de pe Ferdinand și nu pot să nu lăcrimez gândindu-mă cât se bucura mama în acele dimineți în care dădeai de veste țării că la Muzeul Marinei Marinei se întâmpla ceva frumos.
Nu mă pot împăca cu ideea că la Clubul pensionarilor de pe Ștefan cel Mare, unde îmi aduceai pozele pe care le intuiam lâncezind prin albumele dumitale, un scaun a rămas gol pentru totdeauna. Prea te-ai grăbit să faci iarăși echipă cu nea Ilie!
 
Să nu te plângem? Of, cer îndurare: „Pe mare-ți voi aprinde-n taină felinar, Să fie zi și noapte veghea ochiului de far, Suspine-n șoaptă Marea-n zori la Pescărie, Te-or jelui sticleții triști-n cuiburi pe câmpie.”. Dar, dacă e să mă bucur pentru ceva scump nouă, amândurora, sunt cele 7 cărți dragi ție, pe care mi le-ai oferit cu atâta generozitate.
 
...Cum să nu te plângem, oare? Cu toții te-am iubit, nea Costele. Cum cine? Uite, comandorul Gică Guriencu te regretă din tot sufletul: „Cu mare tristețe am aflat că nea Costică Lambă, OM de radio, ne-a părăsit. Am realizat multe emisiuni pescărești împreună la începuturile mele în ale televiziunii. Un pasionat pescar. Glumeam de multe ori. Era cel mai bun pescar dintre reporteri și cel mai bun reporter dintre pescari. Condoleanțe familiei. A murit un OM.
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace.”.
Sau Dan Voicu, care spune că ai făcut ca „despre Dobrogea să se vorbească MULT și BINE.”.
Și Sorin Lucian Ionescu, care a reacționat atât de prompt și de sincer: „Un personaj, nea Lambă! Am combătut împreună vreo 15 ani în presă. Dumnezeu să-l odihnească!”.
... Pe aici, vremurile sunt cum le-ai lăsat. Și oamenii, așișderea. Cu mult mai mulți semeni de-ai noștri... chiar dacă mai distanți unii de alții... Nu  ne mai îmbrățișăm ca odinioară, ne salutăm de la distanță. Sigur puneai de-o epigramă!
Odihnește-te, nea Costele. Odihnă veșnică, prieten drag!...
Cum ce se aude? Sirene, Smurd, Salvări... la-ntrecere cu Marea... sau poate chiar cu Viața...
Și peste toate astea vine primăvara, nea Costele! Pâș-pâș... ca un dar ceresc... ca o speranță.
Să-ți fie somnul lin, CONSTANTIN LAMBĂ!
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Candelele neuitării Lacrimi în siajul unei tragedii (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit publicistul Constantin Lambă!

13 Mar 2020 1129

Publicistul Constantin Lambă, la ceas aniversar

20 Jul 2013 2140

Zâmbete în versuri, la Muzeul Marinei Române

06 Oct 2012 1046