Știați că….? Celebrul actor Nae Lăzărescu s-a născut la această dată. Ce sculptor i-a realizat un bust dăltuit în piatră


 
 
 
  • La rugămintea bunului său prieten, actorul Vasile Muraru, sculptorul târgoviștean Olimpiu Eli Petre a realizat un bust dăltuit în piatră al lui Nae Lăzărescu care a fost dezvelit în Cimitirul Nordic din Focșani, orașul natal al soției sale, actrița Marcela Avram, acolo unde este înmormântat actorul. 
Niculae Lăzărescu, cunoscut ca Nae Lăzărescu, (n. 8 septembrie 1941, București, România – d. 19 decembrie 2013, București, România) a fost un actor român de comedie.
 
A format un cuplu comic alături de Vasile Muraru.
 
Primele veleități artistice le-a căpătat încă de foarte mic, de pe băncile școlii primare, unde i-a întâlnit pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monologuri foarte bun, iar la pauzele dintre filmele cinematografe a dat mâna cu regretații Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Nae Roman etc.[5]
În perioada în care era student la ASE, Nae Lăzărescu juca într-un grup de teatru satiric cu care participa la festivaluri de amatori, apoi a lucrat timp de trei ani la Rapsodia Română, la secția de estradă.
 
L-a cunoscut pe Aurelian Andreescu, de care actorul își amintește cu nostalgie:
 
"Din glumă în glumă sunt ceea ce vedeți. Am făcut și multe găinării la viața mea. Am fost unul dintre olimpicii alcoolicilor din România. După ce a murit prietenul meu Aurelian Andreescu, m-am lăsat. Au trecut mai bine de 30 de ani. Mai am un pic și mă las și de restul...".
 
Debutul l-a cunoscut în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, alături de Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile, acesta reușind să joace vreme de aproape 50 de ani.
 

Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră: "Am avut mai multe modele. Atunci Franța deținea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle și mulți alții. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanțeze americanii și să îl vadă francezii".
 
Actorul trage cortina, la orele dimineții, la data de 19 decembrie 2013, neavând șansa să încânte publicul cu aceleași scene comice de revelion, pe care a reușit să le aducă la Antena 1, de câțiva ani încoace.

 
Partenerul de scenă și de ecran al lui Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, a declarat că Nae Lăzărescu a decedat în urma unei boli îndelungate și cu un parcurs sinuos, cu reveniri și căderi, scrie wikipedia.org.
 
La rugămintea bunului său prieten, actorul Vasile Muraru, sculptorul târgoviștean Olimpiu Eli Petre a realizat un bust dăltuit în piatră al lui Nae Lăzărescu care a fost dezvelit în Cimitirul Nordic din Focșani, orașul natal al soției sale, actrița Marcela Avram, acolo unde este înmormântat actorul.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se împlinesc șapte ani de la moartea actorului Nae Lăzărescu

19 Dec 2020 1380

Se împlinesc 6 ani de la moartea actorului Nae Lăzărescu

19 Dec 2019 903

Au trecut cinci ani de la dispariția unui mare actor român

19 Dec 2018 837

„La Constanţa vin mereu cu drag. Ne aşteaptă marea“. Nae Lăzărescu, un actor de comedie excepţional

19 Dec 2018 1464

Se împlinesc trei ani de la moartea actorului Nae Lăzărescu

19 Dec 2016 1479

A murit Nae Lăzărescu

19 Dec 2013 2695

Un actor renumit are grave probleme de sănătate

04 Nov 2013 1508