Incep lucrarile la podul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunare – Marea Neagra

COMUNICAT DE PRESĂ

   Încep lucrările la podul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră

                   Luni, 5 iulie 2010, ora 11, va avea loc inaugurarea lucrărilor la podul rutier de la km 0 + 540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră, obiectiv finanţat din fonduri structurale ale Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial –Transporturi.
                   La eveniment vor participa reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ai Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi ai firmelor „Apolodor Comimpex” SRL şi „Consilier Construct”, constructorul, respectiv consultantul acestui proiect.
                   Lucrările includ execuţia podului rutier peste canalul Dunăre – Marea Neagră, a viaductelor de acces la pod, a drumurilor de acces spre port şi pentru conexiunea cu varianta ocolitoare a municipiului Constanţa, precum şi a pasajelor de trecere la nivel cu calea ferată, parcările, clădirile de la porţile 7 şi 10 ale portului. Valoarea investiţiei este de 23 milioane euro.
                   Podul rutier peste canal va fi amplasat în aval de ecluza Agigea, fiind necesar pentru a decongestiona traficul greu din zonele oraşului Constanţa.
Această investiţie prezintă avantajul conectării părţii de Sud a Portului Constanţa cu autostrada Bucureşti – Constanţa, dar şi realizarea legăturii între cele două părţi ale portului, eliminându-se traficul greu prin municipiul Constanţa.
                   Podul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră este inclus în cadrul proiectului “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara Axelor Prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport”.

                   CN „APM” SA Constanţa pune la dispoziţia reprezentanţilor presei interesaţi de acest eveniment un microbuz, care va pleca spre locul inaugurării la ora 10,30, de la sediul companiei.

DIRECTOR GENERAL,
Ioan BĂLAN

Red./Edit.V.M. 02.07.2010


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 1298

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 500

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6181

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 637

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 536

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 661

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 610

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 607

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 923

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 575

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 948

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1597

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 446

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 491

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1970